1. Vorbeam zilele astea cu o bună parte din prietenii mei despre una dintre ispitele mele cele mai mari: cititul cărţilor! Mental, carţile care urmează să fie citite, sunt deja aliniate undeva prin capul meu. Epuizez una si, la fel de repede, o alta îi ia locul. Gândul că ele mă aşteaptă mă fac nerăbdătoare şi, în loc să fac lucrurile pe care ar trebui să le fac, eu citesc. De exemplu, în vacanţa asta de vară am reuşit să citesc o carte pe săptămâna! Până acum s-au adunat 3. De mâine urmează să o încep pe a 4a.
2. Porumbul: am ajuns vrând, nevrând la partea de ispite alimentare. Îmi place atât de mult porumbul încât tind să cred că într-o viaţă anterioară am fost găină. Acum jumătate de oră am reuşit să devorez vreo 7 porumbi fierţi. Norocul meu cel mare e ca am crescut la ţară şi aprovizionarea era direct din grădinile de pe lângă casă (şi nu, nu din cele ale vecinilor). Oricum, îmi place şi porumbul de la conservă. Deci, şi iernile pot fi uşor mulţumită!
3. Napolitanele Naty: ca un fapt ciudat, ori de câte ori simt eu că viaţa mea e ternă şi sunt fie deprimată, nefericită, fie mă afund într-un borcan de melancolie, apelez cu încredere la aceste dulciuri şi totul revine la normal într-o secunda! Asta dacă nu sunt în perioada PMS-ului…de fapt, chiar şi aşa, remediul este destul de eficient şi atunci. Şi da, de prea puţine ori trece o săptămână fără Naty. Bine, tot ce sper este să nu fiu o tristă fără cusur. Mănânc Naty şi când sunt veselă, mulţumită, înfometată pentru că am crescut într-o familie de iubitori de dulciuri şi noi nu ne dezicem, cu toţii!
4. Îmi plac fructele! La nebunie! Toate! Nu cred că există fruct pe lumea asta care să nu îmi placă sau pe care să refuz să îl mănânc. Aleg să amintesc aici doar 2 tipuri de fructe care îmi amintesc de copilărie şi pe care le aştept cu drag an de an: dudele şi scoruşele.
.
5. Tot la capitolul ispite dulci încadrez unul mai rece: îngheţata Häagen-Dazs. O minunăţie, nu altceva! Am descoperit-o în timpul şederii mele în Franţa şi în cele 6 luni de zile petrecute acolo, am reuşit să îmi fac o aprovizionare cât mai serioasă în frigider. De fapt, privind înapoi tind să cred că eu cam cu această îngheţată am trăit acolo. E atât de bună încât toată iarna respectivă nu am fost defel răcită. Iarna asta, în schimb, a fost una tristă: fără Haagen Dazs, acasă în România, cu antibiotice şi cu n răceli. 😦
6. Am descoperit aceasă ispită cu o oarecare întârziere. Studentă fiind, primeam adesea pachete de acasă, mai ales că ai mei nu sunt foarte departe de Timişoara, astfel că nu am simţit nevoia de a apela la produsele de fast- food! Până în anul I de master când am început să lucrez şi i-am mai scutit pe ai mei de efortul pachetului trimis pe autobuz. Probabil că v-aţi dat seama, vorbim aici despre shaorma. Este o ispită rea! Foarte rea, căci îmi încurcă planurile de a mai pierde din greutate. Noroc ca am mai rărit recent vizitele în Timişoara şi Complexul Studenţesc şi am reuşit să o evit. Mi se face dor de ea din când în când!
7. Castraveţii muraţi. Îi consum cu plăcere cu ciorbă de fasole, carne, etc. sau fără nimic, doar de dragul de a-i gusta. Sunt atât de buni!
8. Parfumuri. Îmi plac parfumurile bune şi mi se par o investiţie la fel de bună indiferent de preţ. Laşi mereu o impresie bună în urma ta dacă ştii să porţi aşa cum trebuie un parfum. Bineînţeles, la impresie contează şi factorul inteligenţă. Eu vreau să cred că le am pe amândouă. Aş putea enumera multe parfumuri care îmi plac, dar le menţionez pe cele care le am în posesie acum: Burberry Weekeend (care e pe terminate din păcate), Volare Magnolia de la Oriflame, Pivoine Flora de la L’Occitane şi Lady Million de la Paco Rabane. Revin puţin şi adaug că sunt înnebunită după tot ce înseamnă L’ Occitane, este de departe firma mea preferata căci sunt o iubitoare a parfumurilor florale.
9. Pozele. Sunt o admiratoarea a pozelor făcute de alţii sau de mine, profesionişti sau amatori. Pot sta ore în şir doar uitându-mă la poze. Le prefer pe cele cu peisaje. Colecţionez deja şi eu o grămadă de pe unde am călătorit până la ora actuală şi le şi afişez cu mândrie pe facebook. Pe lângă asta, îmi plac şi fotografiile vechi sau cele ‘pipăibile’ cum îmi place să le alint şi mi s-a întâmplat de multe ori ca atunci când am vizitat pe cineva să îi cer să îmi arate imagini din colecţia personală. Mulţumesc Kodak pentru tot!
10. Închei lista deschisă astăzi cu Facebook-ul! Sunt dependentă de internet şi de facebook şi îmi iubesc laptopul mai mult decât câinele din ogradă. Internetul cu tot ce oferă el reprezintă pentru mine o fereastră care mă desprinde de tot ce e în imediata mea apropiere. Am renunţat la televizor şi radio de ani buni în favoarea internetului. Motivele mele nu se opresc aici, dar zic eu că e suficient de clar de ce sunt o dependentă deja.