Educaţia prin iubire

Deşi am început să mă obişnuiesc cu stilul cărţilor de gen şi chiar să apreciez Cele 5 limbaje ale iubirii, lucrurile nu au mai stat deloc la fel în cazul cărţii de faţă. Să nu mă înţelegeţi greşit, sunt total de acord cu educaţia prin iubire, doar că sfârşitul acestui an m-a prins cu 4 cărţi începute şi cu o motivaţie puternică de a le termina pe toate, lucru ce, din păcate, nu s-a dovedit prea eficient. O altă problemă de a mea când vine vorba de genul acesta de cărţi o reprezintă limbajul. Totul e concret, sunt multe date oferite, exemple. E, în mod evident, foarte diferit de literatura pe care o savurez de obicei, unde jocul cuvintelor este  amplu, fantezist, iluzoriu. Unde imaginaţia este pusă la încercare.

Prin definiţia-mi personală nu sunt o persoană foarte practică şi eficientă, astfel că o carte de psihologie practică nu mă poate, iată!, motiva suficient de tare. (Spun asta pentru că, deşi am crezut iniţial că-mi va lua doar o zi să citesc cartea, am finalizat lectura ei într-o săptămână.)

Educaţia prin iubire de Ross Campbell am parcurs-o în urma recomandării la un curs de Comunicare Educaţională pe care îl urmez în prezent. Mă gândeam că mă va ajuta mai mult din poziţia pe care o am acum, adică cea de profesor, dar cartea este adresată în primul rând părinţilor- poziţie în care nu mă aflu deocamdată.

Cu toate acestea am citit lucruri utile, acum poate înţeleg ceva mai mult despre elevii mei şi mediul lor de provenienţă, şi mă refer la cel familial, în măsura în care corelez atitudinea lor faţă de autoritate, şcoală, colegi, învăţătură şi comportamentul de care dau dovadă în general cu ceea ce mi-a fost oferit ca informaţie aici.

Cartea are la bază situaţii concrete şi modalităţi de soluţionare ale anumitor tipuri de probleme cu care se întâlnesc părinţii, fie ele cu adolescenţii sau copiii de vârste mici.

Capitolele sunt variate şi, printre altele, discută metode diverse de educaţie, modalităţi prin care părinţii pot cultiva iubirea în familie şi importanţa acesteia, tehnici de disciplinare şi de protejare împotriva influenţelor nefaste, controlul mâniei, motivarea copilului, pregatirea spirituală a acestuia.

Din punctul meu de vedere partea cea mai interesantă am găsit-o în capitolul 9 unde autorul prezintă subiecte mai delicate şi care sunt, în adevăratul sens al cuvântului, problematice: teama, anxietatea şi depresia. Mă voi opri puţin asupra depresiei probabil şi pentru că am fost uşor surprinsă să regăsesc un capitol pe această temă într-o astfel de carte:

Rareori depresia este detectată la băieţi, chiar şi la cei cu probleme grave.

Până la 18 ani fetele sunt de 2 ori mai deprimate decât băieţii. Studiile arată că fetele, ca şi femeile, au tendinţa să se aplece mai mult asupra problemelor decât băieţii. Asta înseamnă că mai multe femei decât bărbaţi vor suferi de depresii şi la vârsta adultă.

Simptomele depresiei la copii:

-o capacitate mai mică de concentrare a atenţiei (în corelaţie sau nu cu ADD sau ADHD).

-scăderea puterii de concentrare

-visatul cu ochii deschişi

-plictiseala

-scăderea energiei

-comportamentul inadecvat

-tristeţea prelungită

– mânia

-anxietatea

-izolarea.

Simptomele de mai sus se aplică şi în cazul adulţilor, nu doar copiilor. Oricum este de dorit să evităm astfel de situaţii, fie vorba de copii sau de adulţi. Destul de greu însă având în vedere mediul în care trăim astăzi. Recomand cartea cu căldură părinţilor doritori de  mai multe detalii.

Vreau să închei scurt şi frumos, dar într-o manieră pozitivă.

Pentru a creşte un copil echilibrat (şi în final un adult echilibrat), un părinte înţelept va apela la educaţia proactivă punând accentul mai întâi pe principalele nevoi ale copilului. Şi principala nevoie a oricărui copil este să fie iubit şi să se simtă iubit.

Vorbim aici despre iubire necondiţionată! 🙂  Şi asta vă urez tuturor în noul an şi în viaţă cu ocazia ultimei mele postări din acest an. Să fiţi iubiţi necondiţionat şi să iubiţi în aceeaşi manieră!