Fuste

Azi e una din zilele în care trebuia să citesc. Din păcate, nu îmi pot respecta singură planurile şi astfel că astăzi a devenit o zi în care scriu. De fapt, am citit mult azi, dar am citit online şi am făcut o trecere mare în revistă a unor bloguri despre care nu am  mai auzit până acum şi chiar am dat peste chestii foarte faine. În principal, îmi place mult felul în care scriu femeile pentru că le este mai greu să păstreze un blog pe o singură temă, vrând nevrând scapă chestii despre ele, despre viaţa lor. Opiniilor lor sunt, de cele mai multe ori, cele mai subiective, dar şi cele mai bine argumentate.

Astfel că, m-am regăsit şi eu în multe dintre blogurile pe care le-am parcurs, doar că oamenii respectivi au ani în spate de scris pe blog. Al meu e relativ recent, voi face un an de când îl am pe 11 ianuarie,  dar şi eu, deşi iniţial am vrut să scriu doar despre cărţi m-am trezit că scriu şi despre mine, despre ce-mi place, despre ce mi se întâmplă.

Aşa că, astea fiind zise, mă gândeam să scriu despre fuste. Da, despre fuste. Acum ceva vreme am realizat că am un număr destul de mare de fuste şi asta în timp ce vorbeam cu o prietenă şi îi povesteam că mi-am mai luat una. Şi mental mi-am numărat fustele şi am ajuns la un număr onorabil, dar pe care nu îl voi face public. 😛

Ideea, de fapt,  e că parcă îndrăznesc şi eu mai mult datorită fustelor şi am şi un argument referitor la ceea ce mi se întâmplă. Să fie clar pentru toată lumea, până să plec în Franţa nu am purtat fuste absolut deloc, poate doar la ocazii, mai pe vorba românului, „din an în Paşte”…dar stilul franţuzesc şi-a pus amprenta asupra mea şi dintr-o dată am început să îmi cumpăr fuste şi rochiţe. De altfel, în Franţa fiind, m-am trezit la un moment dat cumpărând 3 fuste scurte, mulate pe corp, pe nuanţe diferite de la H&M, într-o singură după-amiază. Şi tot în Franţa le-am şi purtat cu mândrie şi cu mult curaj. Le-am mai purtat şi în România, dar mai rar sau doar în grupuri mari pentru că românul, adică bărbatul român, are tendinţa de a aprecia mult prea mult (verbal şi pe stradă) fustele fetelor de pe la noi. Iar eu, deşi, ca orice femeie, îmi place când mi se dă atenţia, de o asemenea apreciere mai bine m-aş lipsi. M-ar ferici muuult mai mult lipsa lor.

Să revin la fuste şi rochii. Astfel că, mă repet, oricât de redundantă aş fi: (prietenii mei toţi ştiu cât de mult a însemnat pentru mine experienţa locuirii în Franţa!…mai ales că nu las câteva săptămâni şi le mai reamintesc încă o dată despre cum a fost şi cum m-am simţit şi câte lucruri frumoase mi s-au întâmplat acolo!-deşi la sfârşitul lui martie anul acesta vor fi deja doi ani de când m-am întors)….: Franţa m-a făcut mai feminină, mai visătoare şi mai melancolică! Şi pentru că mă gândesc că nu mă credeţi pe cuvânt o sa adaug şi câteva imagini cu unele fuste, rochii purtate de mine.

Închei cu o rochiţă cuminte (cea de mai sus) şi probabil voi mai aduce îmbunătăţiri acestei postări când voi mai face poze şi în fustele în care nu am apucat să mă fotografiez! 😉

p.s. Primele patru fotografii sunt de pe când am început să port fuste în Franţa, restul sunt toate făcute prin ţară de când m-am întors. Şi oricât m-aş tot uita la ele parcă tot cele din Franţa sunt mai reuşite! Diferenţa o face probabil faptul că acolo am fost fericită. Mult mai fericită.

Concluzie sau, mai bine zis, cu ce vreau să rămâneţi de aici: Nu am scris acest post pentru a mă mândri cu fustele pe care le am, l-am scris pentru a aduce un alt elogiu Franţei. Franţa face muuult bine feminităţii! Pe mine m-a ajutat mult să mă descopăr! Şi tot de atunci pot să spun că cel mai şi cel mai mult în  Franţa mi-au plăcut femeile: sigure pe ele, inteligente, feminine, ambiţioase şi independente! Şi atunci când o să mă fac mare o să vreau să fiu exact ca ele! 😉