Comunicarea eficientă cu copiii. Acasă şi la şcoală.


M-am tot gândit la această carte după ce am citit-o şi dacă ar fi să o descriu printr-un singur adjectiv aş spune din toată inima: „o carte drăguţă”!

Cred că e singura carte de gen care a avut un imediat impact asupra mea, a doua zi după ce am parcurs-o am încercat să aplic la clasă ceea ce am învăţat din ea. Şi chiar au mers unele lucruri, cele mai uşoare. Majoritatea indicaţiilor din carte sunt extrem de utile, dar merită un foarte mare exerciţiu şi multă răbdare şi mult timp la dispoziţia profesorului ceea ce e totuşi o problemă având în vedere că numărul de ore este unul limitat şi că profesorii sunt constrânşi de o programă pe care trebuie să o respecte.

Cartea are un personaj principal, fictiv (Liz Lander), prin intermediul căruia eu una m-am putut regăsi: tânăra profesoară, suplinitoare care are de-a face cu tot felul de situaţii şi încercările ei de a duce totul la bun sfârşit şi de a reuşi să îşi motiveze elevii spre studiu şi să îi direcţioneze spre tot ceea ce înseamnă o gândire pozitivă, ordonată.

Se pune mult accent în această carte pe felul în care un profesor trebuie să atragă atenţia elevilor săi, să-i corecteze, să-i disciplineze şi totul are la bază următoarea idee: pentru ca aceste critici, corecturi să fie pozitive este necesară o abordare pozitivă, aşadar căutarea reţetei de succes a unei comunicări eficiente. Astfel că, de fiecare dată, profesorii trebuie să pornească cu dreptul şi să sublinieze şi lucrurile bune pe care le-au făcut acei elevi ca doar apoi să ajungă la aspectele mai puţin plăcute. Şi aici din nou, multă atenţie în exprimare, multe încurajări de mai bine şi o descriere exactă a problemei astfel încât pe viitor elevii să ştie ce să evite.

Cartea are şi benzi desentate, pe partea stângă a paginilor respective fiind exemplificate modalităţile care nu sunt corecte, iar pe partea dreaptă, imediat lângă, felul ideal în care ar trebui să reacţioneze un profesor. Cu sinceritate vă spun că m-am regăsit şi în partea cu „aşa nu” şi în cea cu „aşa da”, astfel că mi-am dat seama că a fi profesor implică totuşi un talent natural. Am abordat unele metode corecte ilustrate în această carte fără a fi în cunoştinţă de cauză de o existenţă teoretică a lor sau fără a-mi fi fost exemplificate anterior de alte cadre didactice pe care le-am avut. Oricum, că tot vorbesc de eventuali foşti profesori pe care i-am avut, în carte se face precizarea că cea mai mare problemă a profesorilor de astăzi este că ei acţionează la clasă în conformitate cu ceea ce au vazut şi învăţat de la foşti dacăli de-ai lor, în majoritatea cazurilor lucrurile acestea nefiind în niciun caz ideale.

Image

Tonul cărţii este foarte sincer, limbajul este unul uman (spre deosebire de majoritatea cărţilor cu tematică pedagogică pe care le-am citit), iar impresia pe care o lasă pe final cartea este una extrem de plăcută. Oferă soluţii care se pot aplica la clasă şi cititorul, dacă este profesor, poate spune că a găsit o carte clară şi frumoasă pe care în mod evident merită să o recitească ori de câte ori va avea ocazia. Eu ştiu  că la un moment dat voi reciti această carte. Oricum este cert faptul că o voi răsfoi în mod constant.

O altă parte importantă a acestei cărţi constă în dimensiunea relaţiei profesor- părinte:

„Părinţii şi profesorii trebuie să îşi unească forţele şi să formeze parteneriate de lucru. Şi unii, şi ceilalţi trebuie să ştie care este diferenţa dintre cuvintele care demoralizează şi cele care dau curaj; dintre cuvintele care incită la confruntare şi cele care invită la cooperare, dintre cuvintele care îl pun pe copil în imposibilitatea de a gândi sau de a se concentra şi cuvintele care descătuşează dorinţa firească de a învăţa.”

Mda, într-adevăr aceasta ar fi calea ideală, dar lucrul cu părinţii de cele mai multe ori se dovedeşte a fi mai sinuos decât cel alături de cei mici.  Am întâlnit în variile experienţe pe care le-am avut tot felul de cazuri, de la cel mai constructiv posibil în care mama a apelat la un centru de limbi străine pentru a învăţa engleza alături de fiul său care era elev de liceu şi unde am putut observa nişte rezultate minunate de ambele părţi, dar în special la băiat ….până la părinţi extrem de dezinteresaţi, care nu îşi motivează copiii în niciun sens şi care se mulţumesc cu un 5 pentru ei, care nu se prezintă niciodată la şedinţe, care nu ştiu în ce clasă este copilul lor şi/ sau ce profesori are, care oferă exemple negative, şi lista mea ar putea continua. ŞI da, ştiu, probabil că nu sunt în măsură să critic având în vedere faptul că încă nu sunt mamă şi a fi părinte este cu singuranţă foarte greu, dar toate acestea mie, în calitate de profesor, mi se par lucruri esenţiale şi lipsa unui efort minim din partea unor părinţi demoralizează atât profesorii de la clasă cât şi elevii aflaţi în astfel de situaţii.

Există o legătură directă între ceea ce simt copiii şi felul în care se comportă.

Atunci când ceea ce simt e corect, se poartă corect.

Cum să-i ajutăm să simtă corect?

Acceptându-le sentimentele!”

Atunci când sentimentele negative ale elevului sunt identificate şi acceptate, acesta se simte încurajat să îşi dea silinţa.

O altă parte frumoasă a cărţii o reprezintă faptul că în finalul fiecărui capitol sunt redate povestiri de la părinţi şi povestiri de la profesori. M-a impresionat în mod special o povestire de la părinţi în care o mamă relata felul în care soţul ei l-a ajutat pe fiul lor să facă faţă neliniştilor tipice „primei săptămâni de şcoală”. Băieţelul avea o grămadă de griji şi nu se putea linişti şi aduna din cauza lor. Aceste „griji” par nimicuri pentru părinţi, dar pentru cei mici pot părea extrem de copleşitoare astfel că tatăl a apelat la enumerarea acestor griji în scris, pe un bileţel, pe care cel mic le-a pus sub pernă apoi şi a adormit liniştit. Tatăl promiţându-i că până la sfârşitul acelei săptămâni vor găsi împreună o soluţie pentru toate. Iată cum suna lista lui Anthony:

1. Dezordinea din dulap şi din cameră. Nu are spaţiu suficient să se desfăşoare.

2. Îi trebuie mai multe haine pentru şcoală.

3. I se dă mult de lucru la şcoală şi are maldăre de cărţi de cărat. (Prea devreme pentru a începe să munceşti atât!)

4. Îi trebuie mai mulţi bani pentru gustările de la şcoală.

5. Bicicleta îi face figuri. Mereu îi sare lanţul.

6. A scăpat o monedă de 25 de cenţi sub maşina de spălat. (După ce că şi aşa nu ai bani, să mai vezi şi că dispar…)

7. Crede că toate problemele băneşti pot fi rezolvate dacă tata îi dă un cec de 100 de dolari.

Ne închipuim că numai oamenii mari au griji „adevărate”. Uităm prea uşor că şi cei mici le pot avea. Şi, exact ca noi, au nevoie de cineva care să îi asculte şi să le ia grijile în serios.

Să ascultăm şi să fim ascultaţi, să încercă să înţelegem sentimentele celor din jur şi să reuşim să ne facem înţelese propriile noastre sentimente. Pare simplu, nu? De fapt, e doar  uşor de spus. În practică toate acestea se dovedesc a fi un exerciţiu intens, pe alocuri obositor, dar care într-un final merită. Merită se oferim câte puţin, de fiecare dată, din timpul nostru pentru a asculta mai mult, pentru a înţelege mai bine…

Un gând despre “Comunicarea eficientă cu copiii. Acasă şi la şcoală.

  1. Pingback: Lecturi 2013 | comfortcry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s