Gânduri de peste săptămână…


Când citesc parcă mă simt mai puţin singură. Încă nu ştiu de ce. Probabil pentru că îmi canalizez gândurile spre o activitate mai constructivă decât răscolirea trecutului. Trecut care nu este încă trecut şi care nici măcar nu a fost unul traumatizant; butoiul cu melancolie mi se aşează de mult prea multe ori în faţă şi simt cum mă înec în el de fiecare dată şi acest înec durează. Şi e încet. Şi doare. Iar melancolia nu e caldă.

Image

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Plecam cu Mădălina de la şcoală. După ora de engleză. Afară ploua, iar eu îmi exprimasem nemulţumirea care, fie vorba între noi, era doar aşa…cât să fac un dialog cu un copil de zece ani. Şi îi spun, empatic „Uff, iarăşi plouă! De abia aştept să vină primăvara!” Fetiţa, mărunţică şi liniştită, aşa cum e ea, fără să mă privească, pe un ton obişnuit mi-a spus: „Mie îmi place când plouă!” Şi atunci am ştiut de ce simţeam că rezonez cu acest copil. Şi mie îmi place când plouă. Am spus că aştept primăvara pentru că mă aşteptam ca unui copil să-i placă primăvara. Surprinzător, nu? Copiii…ce creaţie formidabilă! Dar să ştiţi….eu mă bucur că Mădălinei îi place ploaia!

Image

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

După o săptămână în care m-am simţit istovită şi când, pentru prima dată de când mă ştiu am simţit nevoia de vineri cu multă sete, m-am bucurat când Maria, o altă elevă de-a mea exclamase atunci când m-a văzut: „Teacher, ce mult mă bucur că vă văd! Mi-a fost atât de dor de dumneavoastră!” Şi da, probabil că par uşor influenţabilă când vine vorba de copii, dar ştiu că unii mint mult şi că-şi imaginează multe şi nevrute, că pot  spune lucruri urâte inventate de ei, dând vina pe alte persoane. Şi mai ştiu când unii se bucură cu adevărat. Zâmbesc cu toată faţa, râd cu ochii. Sunt fericiţi! Şi da, Maria a fost extrem de fericită vineri că mă revedea. Moment în care într-adevăr, parcă şi eu am simţit că nu am mai văzut-o de mult timp, poate că de luni…şi era vineri. Am întrebat-o şi nu era aşa. Am văzut-o joi, cu o zi înainte. Mariei, în schimb, îi lipsisem mult. Şi mie mi-e tare dragă! 🙂

Image

…………………………………………………………………………………………………………………………………….

O nouă fetiţă venise în clasă şi elevi erau exaltaţi şi agitaţi dornici să-mi spună noutatea. O nouă fetiţă şi o nouă mămica. Una cu care probabil mă voi mai întâlni. Doar că…mama respectivă atunci când m-a văzut a început să-mi spună povestea ei. Poveste disperată. Divorţ, violenţă, tată care nu-şi merită numele. Nu am ştiut cum să reacţionez. Nu a fost cea mai bună dimineaţă a mea. Am tăcut şi am ascultat. Nici nu mai ştiu cum ne-am luat la revedere. Sper că nu am părut insensibilă, inabordabilă… Îmi amintesc însă chipul mamei, agitat şi disperat, şi emoţionat pentru că fiica-i a trebuit să schimbe o altă şcoală, într-un alt oraş. Fetiţa e tăcută şi timidă, e în ultima bancă. Încă e în ultima bancă. O să vorbesc cu învăţătoarea ei să o mute într-un loc mai frumos. 🙂

Image

foto credit: weheartit. com

Un gând despre “Gânduri de peste săptămână…

  1. Imi place jurnalul tau si imi place profunzimea cu care intelegi trairile copiilor. Cinste tie, mai ales ca lucrezi cu ei si dovedesti o empatie aproape filosofica. Scrierea ta dovedeste justete si corectitudine, in fapta si in gand si nu pot decat sa-mi doresc mai multi oameni asemenea tie in sistem, oameni carora sa le pese de „lutul„ ce li s-a dat pe maini!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s