Inteligenţa emoţională

Am fost atât de cuminte weekend-ul ăsta încât am reuşit să termin şi să citesc în întregime Inteligenţa emoţională a lui Daniel Goleman. Şi când spun în întregime, credeţi-mă, am citit până şi Anexele şi Mulţumirile de la final (mai puţin notele care nu erau necesare căci făceau trimitere la alte cărţi). Şi da, sunt mândră de mine şi mă simt mai mare şi mai deşteaptă.

Este o carte interesantă. Am avut multe lucruri de învăţat din ea, dar cu sinceritate vă spun, mi-a fost destul de greu să o termin şi, pe alocuri, să o citesc. În primul rând formatul cărţii a reprezentat o oarecare problemă, sunt foarte multe pagini, paginile sunt mari, iar scrisul este mărunt. Limbajul a fost în unele capitole unul adresat studenţilor de la medicină, psihiatrie sau psihologie, dar cu ambiţie a fost uşor de răzbit şi printre rândurile respective. Şi oricum am reţinut câteva lucruri despre anatomia creierului uman care îmi vor fi utile în viitor. De exemplu, acum ştiu mai multe despre nucleul amigdalian şi despre importanţa lui în generarea emoţiilor. Sau despre importanţa neocortexului…de exemplu, speciile care nu au neocortex, cum ar fi reptilele, nu au instinct matern, astfel că atunci când ies din ouă, puii trebuie să se ascundă pentru a evita să nu fie cumva mâncaţi de membrii propriei specii.

Am mai înţeles că trebuie să încercăm nu să renunţăm la emoţii şi să îi dăm raţiunii locul care i se cuvine, ci să descoperim un echilibru inteligent între cele două. De asemenea, demn de menţionat este şi faptul că inteligenţa academică are foarte puţin de-a face cu viaţa emoţională.

Apoi au mai fost informaţiile despre depresie care mi-au plăcut. Dar acolo sunt eu subiectivă căci mie mi se par interesante toate informaţiile de acest gen. Am reţinut că „persoanele deprimate îşi scot în evidenţă tristeţea fără să facă nici un pas în direcţia înlăturării ei” şi nu m-am mirat deloc căci aşa fac şi eu când mă simt depresivă. :))

Apoi, mai jos câteva modalităţi de ridicare a moralului:

– gimnastica aerobică

– băile fierbinţi, consumarea mâncărilor favorite, ascultarea muzicii sau o partidă de sex

– cumpărarea unui cadou, cumpărăturile, uitatul în vitrine

– să pui la cale o mică victorie sau o reuşită la îndemână (nişte treburi care aşteptau de mult timp să fie făcute)

-îmbrăcatul frumos, fardatul

– priceperea lucrurilor dintr-o altă perspectivă (mai bine te compari cu cei care au mai puţin, decât cu cei care au mai mult)

– să-i ajutăm pe alţii (voluntariat)

– orientare spre transcendent (rugăciune)

Despre importanţa şi forţa gândirii pozitive ştiam deja, în continuare mi se pare foarte greu de pus în practică şi de activat mai ales când gena este una mai melancolică. Iată o definiţie a optimismului: „un orizont de aşteptare conform căruia, în general, lucrurile se rezolvă până la urmă în viaţă, în ciuda obstacolelor şi frustrărilor.” Numai că şi optimismul e de mai multe feluri, vorbim de unul realist şi unul naiv. Cel naiv e cel care poate fi dezastruos în marea majoritate a cazurilor. Cartea de faţă susţine că atât optimismul, cât şi speranţa precum neputinţa şi disperarea pot fi dobândite şi că depinde de ce alegeri facem noi şi mai ales cum.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mi-a plăcut mult capitolul destinat transei: Transa- neurobiologia măiestriei.

Capacitatea de a intra într-o asemenea transă este de fapt un moment de inteligenţă emoţională maximă. Această senzaţie este mai clară în momentele de extaz în care doi parteneri fac dragoste şi ajung la armonie totală.

„Transa este o stare de uitare de sine opusă contemplării negative sau îngrijorării- cei care intră într-o asemenea stare sunt atât de absorbiţi de ceea ce au de făcut încât uită de ei; sunt momentele lipsite de egoism. EU-L nu mai există; stăpânire extraordinară a ceea ce fac; plăcerea pură a actului în sine îi motivează.

Voi reveni.