Manazuru

Am sfârşit cartea în linişte şi îngândurată. Cu nori şi soare de primăvară.

Poveste frumoasă şi tristă, căutare a sinelui şi a rostului, a nimicniciei noastre, a cântecului dintre oameni, a aspiraţiei spre adevăr şi concret, Manazuro de Hiromi Kawakami este o carte, de-ar fi să o văd în culori, albă cu verde şi cu nuanţe moi de galben palid. De ar fi să o aud în sunete, ar suna cam aşa:

De ar fi să o descriu în cuvinte, m-aş gândi la iubire şi la neputinţă.

Kei şi Rei…  Ce frumos sună, melodic, de nedespărţit, nu?…doar că din această rimă Rei este cel  absent. El este (sau, oare am putea conjuga acest timp la trecut?) soţul lui Kei, soţul dispărut pe nesimţite şi niciodată reîntors la ceea ce a lăsat în urmă, în toţi cei 12 ani trecuţi cu uşurinţă prin clepsidra timpului de atunci…

Viaţa continuă bineînţeles, aşa cum face de fiecare dată. Kei îşi creşte fiica, pe Momo, alături de mama ei în Tokio. O viaţă obişnuită, cotidiană, tipică. Totul exprimat cu cele mai atente detalii de către Kawakami, autoarea acestui roman.

Universul cotidian este unul feminin prin excelenţă. Legăturile dintre cele trei femei aparţinând unor generaţii diferite sunt aduse în faţa cititorului cu urme aproape microscopice, de parcă ar fi fost observate de lupa unui maestru. Privit prin prisma feminităţii, romanul conferă o linişte bizară şi o tăcere aducătoare de răniri sufleteşti; copii care cresc şi se distanţează, trăsături care se estompează, sentimente care nu-şi mai găsesc glasul…

Kei are rolul unei femei solitare, deşi în tot acest timp ea are o legătură cu Seijo, un bărbat căsătorit şi cu copii, deci aparţinând unei familii. Relaţia pe care Seijo o construieşte alături de ea nu este una care să o facă să-l uite pe Rei, nu o face să îşi oprescă tumultul gândurilor în căutarea unui răspuns. Ca petalele unei margarete albe rupte de o copilă pentru a-şi afla dragostea, Kei se întreba necontenit, „petală după petală”: îl mai iubeşte sau nu îl mai iubeşte pe Kei, l-a uitat sau nu l-a uitat, a murit, a părăsit-o oare, a fost o altă femeie la mijloc, a uitat-o sau a înlocuit-o? Răspunsurile nu vin, căci ar fi mult prea banal să fie atât de simplu, dar Kei simte o chemare…spre Manazuru, oraş mic aflat la malul mării! Şi merge acolo să caute şi să găsească răspunsuri. Şi nu merge singură: o umbră luând conturul unei femei o va însoţi în căutările ei…

…………………………………………………………………………………………………………………….

Doritorii pot găsi şi cumpăra cartea  aici! Menţionez că acest articol reprezintă o recenzie care face parte din campania vALLuntar iniţiată de grupul editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA, iar dacă această recenzie va primi minim 15 comentarii de la persoane diferite, un copăcel va fi plantat! Plantăm astăzi încă unul, da? 🙂