Manazuru


Am sfârşit cartea în linişte şi îngândurată. Cu nori şi soare de primăvară.

Poveste frumoasă şi tristă, căutare a sinelui şi a rostului, a nimicniciei noastre, a cântecului dintre oameni, a aspiraţiei spre adevăr şi concret, Manazuro de Hiromi Kawakami este o carte, de-ar fi să o văd în culori, albă cu verde şi cu nuanţe moi de galben palid. De ar fi să o aud în sunete, ar suna cam aşa:

De ar fi să o descriu în cuvinte, m-aş gândi la iubire şi la neputinţă.

Kei şi Rei…  Ce frumos sună, melodic, de nedespărţit, nu?…doar că din această rimă Rei este cel  absent. El este (sau, oare am putea conjuga acest timp la trecut?) soţul lui Kei, soţul dispărut pe nesimţite şi niciodată reîntors la ceea ce a lăsat în urmă, în toţi cei 12 ani trecuţi cu uşurinţă prin clepsidra timpului de atunci…

Viaţa continuă bineînţeles, aşa cum face de fiecare dată. Kei îşi creşte fiica, pe Momo, alături de mama ei în Tokio. O viaţă obişnuită, cotidiană, tipică. Totul exprimat cu cele mai atente detalii de către Kawakami, autoarea acestui roman.

Universul cotidian este unul feminin prin excelenţă. Legăturile dintre cele trei femei aparţinând unor generaţii diferite sunt aduse în faţa cititorului cu urme aproape microscopice, de parcă ar fi fost observate de lupa unui maestru. Privit prin prisma feminităţii, romanul conferă o linişte bizară şi o tăcere aducătoare de răniri sufleteşti; copii care cresc şi se distanţează, trăsături care se estompează, sentimente care nu-şi mai găsesc glasul…

Kei are rolul unei femei solitare, deşi în tot acest timp ea are o legătură cu Seijo, un bărbat căsătorit şi cu copii, deci aparţinând unei familii. Relaţia pe care Seijo o construieşte alături de ea nu este una care să o facă să-l uite pe Rei, nu o face să îşi oprescă tumultul gândurilor în căutarea unui răspuns. Ca petalele unei margarete albe rupte de o copilă pentru a-şi afla dragostea, Kei se întreba necontenit, „petală după petală”: îl mai iubeşte sau nu îl mai iubeşte pe Kei, l-a uitat sau nu l-a uitat, a murit, a părăsit-o oare, a fost o altă femeie la mijloc, a uitat-o sau a înlocuit-o? Răspunsurile nu vin, căci ar fi mult prea banal să fie atât de simplu, dar Kei simte o chemare…spre Manazuru, oraş mic aflat la malul mării! Şi merge acolo să caute şi să găsească răspunsuri. Şi nu merge singură: o umbră luând conturul unei femei o va însoţi în căutările ei…

<strong>MANAZURU</strong>

…………………………………………………………………………………………………………………….

Doritorii pot găsi şi cumpăra cartea  aici! Menţionez că acest articol reprezintă o recenzie care face parte din campania vALLuntar iniţiată de grupul editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA, iar dacă această recenzie va primi minim 15 comentarii de la persoane diferite, un copăcel va fi plantat! Plantăm astăzi încă unul, da? 🙂

23 de gânduri despre “Manazuru

  1. Suna putin prea romantic pentru gusturile mele. Desi pe de alta parte imi place tendinta spre melodrama a japonezilor, mai ales in anime-uri. Cred ca am vazut ceva ce m-a socat cand eram mic si de acolo mi se trage. 🙂

  2. Hey, tu fiinta creativa ce esti! Imi place mult ceea ce ai scris despre carte. M-ai facut curioasa si mi-ar placea sa o citesc…Probabil o sa fie pasaje in care ma regasesc. Am facut si eu parte dintr-un tablou in care trei femei apartinand unor generatii diferite au reusit sa fie puternice si sa tina pasul cu viata. 🙂

  3. @ Sorin, Marilena şi Adi: mulţumesc mult!
    @ Claudia: cartea îndeamnă la meditaţie, la o regândire a trecutului din mai multe perspective. Persoanele mai melancolice vor aprecia mai mult o asemenea carte.

  4. Foarte frumoasa descrierea cartii :)!.. ai pictat cu foarte multa atentie, sentiment si o sinestezie de culori relatia puternica dar banala, de care dau dovada cele pe trei femei … si imi place cum ai abordat iubirea pierduta cu ajutorul intrebarilor … S-ar putea s-o citesc si eu 😉

  5. Mi-a placut ca ai punctat ”atentia la detalii” care de altfel este specifica in majoritatea romanelor scrise de autori japonezi. Abia astept recenzia la cartea lui Viewegh!

  6. Foarte frumos prezentata cartea…..imi lasa impresia ca e o carte de citit intr-o sambata dupamasa ploioasa cu o cana de ciocolata calda 🙂 As citi-o cu siguranta, mai ales dintr-o curiozitate foarte mare pentru o cultura atat de diferita de a noastra 😉

  7. Ziua buna! Ma numesc Iuliana si iti urmaresc blog-ul de ceva vreme. Nu stiu cum te-am gasit, dar important este faptul ca imi place ce scrii si cum scrii, deci ma face sa te urmaresc in continuare. 🙂 Interesanta cartea, e genul de povesti care ma atrage cel mai mult sa le citesc. Cu toate astea, iti ofer si eu un vot. Pupici si o primavara frumoasa!

  8. Ce recenzie minunata!! Asiaticii au alt mod de a .. descrie, de a scrie.. de a reda, de a trai..
    Tocmai am vazut o ecranizare a unui roman japonez si inca am impresia ca timpul s-a dilatat… ca totul se misca mai usor, ca fiecare element este privit sub lupa si totusi clipa trece la fel de rapid, daca nu mai rapid.
    Felicitari
    rux

  9. Pingback: Cum se educă fetele în Boemia | comfortcry

  10. Pingback: Despre copaci plantaţi şi cărţi citite | comfortcry

  11. Pingback: Lecturi 2013 | comfortcry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s