Suntem în martie şi pe majoritatea femeilor, la ele acasă, în gospodăriile sau apartamentele unde sunt şefele cele mari, le apucă entuziasmul unei curăţenii generale. Motivul este sfânt că doar e primăvară astfel că se aruncă lucruri, se curăţă, se sortează, se spală, se amenajează, se (re)construieşte şi, în mare, se ajunge la o oarecare epuizare fizică şi psihică care aparţine însă barbaţilor, soţilor, iubiţilor, taţilor, etc. adică jumătăţii masculine, cel puţin acolo unde există una.

Şi da, sunt pro. Curăţenia de primăvară este necesară. Anul acesta sunt pusă şi eu pe fapte mari doar că a mea curăţenie e puţin altfel. Eu zic că a mea e mai utilă.

E vorba de curăţenia care începe cu noi. 🙂 Sună ciudat, dar imediat clarific situaţia.

Mi-am făcut o lista cu doctorii pe la care vreau să trec pentru o consultaţie primăvara asta ca să văd cât de bine stau cu sănătatea. Lista nu e chiar scurtă şi de sâmbăta am început să o pun în aplicare. Şi, credeţi-mă, deja mă simt mai bine, psihic cel puţin. Doar gândul că m-am adunat să fac acest pas, să-mi fac o programare şi să merg la consultaţie m-a făcut să mă simt mai bine despre mine. 🙂

Mâine merg să mă interesez de al doilea medic ca importanţă pe lista mea şi tot săptămâna asta o să încerc să îmi fac o programare şi la al treilea. Până la sfârşitul lunii aprilie sper să reuşesc să acoper toate analizele şi consultaţiile pe care vreau să le fac.

Precizez că sunt tânără, nu sufăr în mod special de ceva anume, dar cred că prevenirea e mai importantă decât un tratament tardiv. Şi să ştiţi, doar aşa, pur informativ, că sunt sigură că medicii îmi vor găsi câte ceva. De fiecare dată găsesc. Vorbesc din experienţă. Corpul nostru e minunat, ne trimite semnale de cele mai multe ori atunci când ceva nu este în regulă, dar mai există şi cazuri când sistemul imunitar mai dă „fail” iar asta  ţine de noi. Trebuie să-l ajutăm puţin!

Mi-aş dori ca această „curăţenie de primăvară” să fie făcută de cât mai mulţi oameni! Ştiu, e şi costisitor (recomand totuşi cabinetele particulare), dar dacă punem toate lucrurile cap la cap, sănătatea primează. 🙂 Şi apoi, sănătoşi fiind facem banii aia la loc. 😉