Scris de Michal Viewegh, acest roman mi-a prezentat o altă perspectivă a literaturii central-europene, literatură de sorginte cehă în cazul de faţă. Sunt o cunoscătoare a lui Kundera, dar nu mi-a fost dat până acum să mă împrietenesc şi cu un alt scriitor. Iată că momentul a sosit! 🙂

Mi-a plăcut foarte mult stilul lui Viewegh. În paginile lui există un fel de complicitate cu cititorii săi, o sinceritate de autor nemaiîntâlnită acum. El povesteşte cum lucrează la roman, cât scrie şi în ce doze de inspiraţie se găseşte, descifrează felul în care ar fi putut alege o altă modalitate de a pune în valoare o scenă sau un personaj, oferă indiscreţiei cititorului până şi informaţii despre felul în care scrierile lui au fost primite de criticii literari sau despre greutatea cu care anumite pasaje cu tentă sexuală sunt scrise.

Toate astea apar de-a lungul firului narativ care o are în prim plan pe Beáta şi povestea ei (asupra căruia voi reveni cât de curând). Stilul autorului este unul liber. Inserează citate din alţi mari scriitori, intelectuali sau personalităţi cunoscute publicului ceh, precum şi diverse texte din publicaţii oficiale. Autorul a inserat în roman până şi  un articol apărut în Playboy (articol scris de Viewegh însuşi).

Integrarea acestor citate opreşte cititorul din lectură de fiecare dată şi îl supune unui exerciţiu de gândire, unul prin care trebuie să coreleze tot ceea ce a citit până atunci cu aceste mici pasaje care par a sintetiza în mod laconic gândurile amănunţite ale autorului legat de tot ceea ce discută el.

Mi-a mai plăcut foarte mult şi stilul umoristic al autorului, felul în care îşi portretizează colegii de la catedră acest eu narativ prezent aici (romanul este scris la persoana I de către un tânăr pe nume Oskar), precum şi felul în care este descrisă funcţionarea sistemului şcolar într-o societate care e de abia la început într-ale democraţiei (la noi au trecut peste 20 de ani şi… cu sinceritate vă spun că eu una am regăsit multe chestii din paginile acestei cărţi în ceea ce se întâmplă în continuare în şcoala de stat românească). Întâmplările de la şcoală  (cea din roman, evident!) sunt absurde, ilare şi extrem de veridice. Atât de veridice încât sunt sigură că Viewegh s-a lăsat inspirat (şi) de experienţa sa de la catedră: precum Oskar, personajul narator din acest roman, Michal Viewegh, autorul, a fost profesor de limbă cehă la o şcoală generală din carterul Zbraslav.

Cum se educă fetele în Boemia aduce în prim plan un stil educativ mai altfel, efectuat în mod aplicativ pe Beáta, o tânără depresivă şi cu apucături excentrice, fiică a unui milionar contestat, dar care are un oarecare talent de filolog. Aici intervine, rolul lui Oskar, deja amintit. Viaţa profesorului de limbă şi literatură cehă, va fi profund dată peste cap, când Kral, tatăl fetei, îl contactează pentru a-i oferi un job. Oskar va trebui să o mediteze pe Beáta în privat şi să o facă să îşi revină pentru ca fata să-şi iasă din starea toxică şi să-şi reia activităţile scriitoriceşti. Oskar, indecis la început, acceptă în cele din urmă ispitit fiind de suma de bani oferită de Kral şi reuşeşte, în mod treptat, să o transforme pe Beáta dintr-o tânără indolentă în una care revine la vechiile-i obiceiuri: fie ele bune ….fie rele! Râmâne de văzut care sunt acestea şi cum se dezvoltă relaţia dintre profesorul şi eleva de faţă, dar asta doar dacă răsfoiţi cu atenţie acest roman, căci nu vreau să divulg mai mult decât atât!

Vă recomand această carte! Achiziţionarea ei se poate face de aici!

Menţionez că această recenzie face parte din campania vALLuntar iniţiată de grupul editorial All cu sprijinul Romsilva, iar dacă voi veţi comenta aici până se ajunge la cel puţin un număr de 15 comentarii (de la persoane diferite) un nou copac va fi plantat din partea mea. Am reuşit să plantez unul cu prima mea recenzie Manazuru care a reuşit să adune până acum un număr de 17 comentarii. Le mulţumesc tuturor celor care au comentat! La cât mai mulţi copăcei plantaţi tuturor!