Copii fără etichete


Sami este genul de elev care poate reprezenta cu uşurinţă coşmarul oricărui dascăl. Fără caiete, fără cărţi, fără pixuri sau creioane, fără chef, fără respect. Ba mai mult decât atât, cu apucături ciudate. Pe lângă faptul că vorbeşte mereu şi îşi întrerupe şi distrează colegii în timpul explicaţiilor profesorului sau doamnei învăţătoare mai are şi momente în care se ridică din bancă, ţipă, se scutură din tot corpul, se prosteşte. Sami miroase urât. Sami nu se spală şi nu are haine curate. La Sami la bancă este mereu mizerie. Sami este scârbos.

Recunosc, m-am simţit depăşită de situaţie cu el. Nimic nu mergea. Am încercat să aplic toate metodele didactice moderne care mi-au fost predate. Toate tehnicile pedagogice noi. Nicio reuşită. Am apelat la colegii cu experienţă. Învăţătoarea lui a decis să-i scadă media la purtare la suficient.  Profesorul de religie l-a lăsat corigent şi se pregăteşte de acelaşi lucru şi pentru cel de-al doilea semestru al acestui an în ideea de a-l lăsa repetent.

Sami este clasa a IIIa. El are nouă ani.

Eu sunt adultul din ecuaţie.

Un adult care face multe cursuri de pedagogie tocmai ca să înveţe cum să se descurce cu „oameni mici” ca Sami.  Mulţi profesori universitari foarte bine pregătiţi mă  învaţă câte-n lună şi-n stele despre un mod ideal de a-i pregăti şi evalua pe elevi într-o lume utopică creată doar de ei în cărţile lor cu limbaj de lemn. Nimic concret. Nimic ce s-ar putea aplica la o clasă dintr-o şcoală de stat dintr-o Românie cu numeroase familii care trăiesc la limita subzistenţei. La o clasă unde atunci când se împarte laptele se iscă răbufniri şi numeroase conflicte. Căci da, de fiecare dată, câte unul încearcă să mai fure câte un pahar de lapte în plus.  De foame.

Eu nu cred că un profesor universitar s-ar descurca cu un Sami. Ei lucrează doar cu studenţi, gata civilizaţi şi care vin la cursuri de bună voie, nu doar de dragul cornului şi laptelui,  alocaţiei sau trimişi de părinţi. Aşa că nici nu le-am mai răsfoit cursurile. Nu m-ar fi ajutat cu nimic.

Am ales să îl ascult pe Sami. Aşa, de la om la om, de la suflet la suflet.

În ochii mei era pe aceeaşi poziţie cu cel mai bun elev din clasă. Ieşeau la tablă la aceleaşi exerciţii. Le puneam întrebări de aceeaşi dificultate. Îi ceream părerea din ce în ce mai des despre diverse activităţi sau diverse exerciţii. L-am mutat din ultima bancă în prima. L-am ascultat cu interes chiar şi atunci când se trezea mergând prin clasă ca un zoombie în chiar timpul orei mele. Şi nici nu l-am mai certat când într-o pauză l-am văzut suit pe o bancă în picioare, făcând ca un cocoş. Şi credeţi-mă, era unul extrem de gălăgios, genul de înaripată care te trezeşte dimineaţa la 5 şi nu te mai lasă să dormi niciodată!

În schimb, am profitat de moment şi l-am întrebat atunci dacă ştie cum să spună la cocoş în engleză. Şi la pui. Dar la găină? Şi le-a învăţat atunci! Şi nu exagerez. Data viitoare când am făcut un joc pe echipe, echipa lui Sami a fost câştigătoare. Ba mai mult decât atât, el a scos echipa din impas amintindu-şi cum se spune la şoarece în engleză.

Sami vine curăţel la şcoală acum. De două zile are o căciulă nouă, albă cu albastru. E foarte mândru de ea. Sami a luat un foarte bine la doamna. Şi învaţă. Şi e cuminte. Colegii îl laudă. El zâmbeşte.

Ce-i drept, mai are ieşiri din când în când, dar atitudinea lui s-a schimbat. Şi încă ceva, atitudinea lui s-a schimbat doar la engleză, doar la ora la care nu a mai fost etichetat şi unde s-a simţit pe picior de egalitate cu toţi ceilalţi copii.

………………………………………………..

Am aflat zilele astea că Sami este fiul unui bolnav psihic din oraş, bolnav pe care-l ştie toată lumea datorită pornirilor sale violente, doar de natură verbală din câte ştiu eu. Dar nimeni nu poate şti ce se întâmplă cu adevărat în casa unor oameni!

Şi să ştiţi că Sami nu şi-ar mai rupe cărţile de la şcoală şi nu le-ar mai mâzgăli şi colora dacă ar avea ce să decupeze şi să lipească acasă, dacă ar avea cărţi de colorat sau creioane de desenat.

Dincolo de etichete sunt oameni. Oamenii mici de astăzi sunt oamenii mari de mâine.

Copiii transmit ceea ce sunt învăţaţi. Bagajul lor emoţional de acasă se resimte la şcoală, în activităţile de la clasă, în felul în care reuşesc să comunice şi să se comunice cu dascălii lor, în felul în care reuşesc să se împrietenească şi să se joace cu ceilalţi copiii. Se va resimţi şi mai puternic atunci când vor fi adulţi.

………………………………………………..

„Îi ajutăm pe copiii noștri să devină Oameni Mari, dacă îi creștem fără etichetele educaționale tradiționale: bătaie, umilință, jigniri, stigma pe criterii sociale sau etnice.”  ”COPIII FĂRĂ ETICHETE” – O CAMPANIE PENTRU CONȘTIENTIZARE ȘI SCHIMBARE SOCIALĂ PENTRU A COMBATE VIOLENȚA ÎMPOTRIVA COPIILOR lansată de Salvaţi Copiii România

Un gând despre “Copii fără etichete

  1. Pingback: Copiii fara etichete | Despre sufletul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s