Nu ştiu ce s-a întâmplat cu majoritatea domnişoarelor de 25 de ani care-mi sunt colege sau care mi-au fost colege, dar pe cuvântul meu, facebook-ul meu e plin de bebeluşi şi de mirese îmbujorate sau de inele puse pe inelar ca dovadă a unei logodne mult aşteptate! Şi sunt multe, multe. La un moment dat mă gândeam să-mi închid contul că nu mai suportam. Şi nu nu e vorba de invidie nemărturisită sau de o oarecare presiune socială. Era doar faptul că amalgamul de fericire postat zi de zi era mult prea mult pentru mine. Pur şi simplu mă sufocau cu postările respective!

De la unele prietene am înţeles că ceasul biologic, ăla care cere bebe, se activează vrând nevrând  (şi cel mai adesea irelevant de ce vor ele) undeva pe la 28 de ani. Şi că este intens şi că naşte tot felul de sentimente. Eu mai am până la vârsta aia. Okay…la unele ceasurile biologice s-au dat peste cap pe la vârsta pe care o am eu acuma şi nimic nu le mai poate opri. Cunosc şi fete care sunt cu un an mai mari decât mine şi care au deja 2 copii. Mai cunosc şi fete de vârsta mea care sunt divorţate şi se află deja la a doua căsătorie. Bineînţeles, tot cu câte-un copil la purtător. Iar dacă le-aş întreba ceva, tot ele se simt în câştig de cauză…chiar dacă sunt casnice şi erau bătute până la leşin de fostul soţ.

În fine, ideea e că am şi eu un” ceas biologic”. Al meu e la fel de intens şi e activat de ceva vreme bună. S-a potolit la un moment dat, dar a revenit cu forţe proaspăte şi mult mai puternice.

Aşadar, ceasul ăsta al meu vrea ca eu să plec cât mai departe. Şi când spun cât mai departe mă gândesc la zările emisferei sudice, mai în zona estică: Noua Zeelandă, Tasmania, fie chiar şi Australia.

De asemenea mi-aş mai dori o insulă din mijlocul Oceanului Indian, cam cum ar fi Ile de la Reunion a francezilor. Acolo m-aş descurca că doar ştiu şi franceză.

Şi mă mai gândeam eu aşa în sinea mea că şi emisfera nordică ar avea ce să-mi ofere. În cazul ăsta Canada, dar neapărat să fie partea franceză cu Quebec cu Montreal.

Noua Zeelandă:

Tasmania:

Ile de la Reunion:

Quebec:

Montreal:

Am o puternică impresie că numai dacă ajung într-unul din locurile astea voi fi foaaarte fericită, fericită cu adevărat. Era vorba aia cu „omul sfinţeşte locul”…ei bine, la mine merge mai mult cu inversiune: „locul sfinţeşte omul”. :)) Cel puţin mi s-a demonstrat asta la un moment dat şi cred că doar aşa poate să fie. 🙂

Acum că am stabilit că la capitolul „dream big” stau bine, mă reîntorc la mine în cameră (unde de altfel şi eram) şi îmi continui Natural Born Killers că pare un film bun!

Asta a fost un fel de scurtă pauză de publicitate.

😉