Nu, nu este vorba despre melodia lui Brenciu, „Septembrie, luni”, ci despre ziua mea de naştere.

După cum puteţi deja observa, având în vedere faptul că suntem în aprilie, mai este până atunci, deci acest post nu are nici cea mai mică legătură cu ceea ce mi-aş putea dori de ziua mea (de obicei nu îmi doresc nimic şi, în mare, sunt  cam deprimată în perioada aia că mai trece încă un an) şi nici despre cum mi-aş dori să o petrec (căci la fel, nu prea mă dau în vânt după aniversări, ale mele bineînţeles!).

Pur şi simplu m-a lovit curiozitatea să văd cu cine mai împart această zi de naştere şi ce evenimente notabile s-au putut întâmpla în a noua zi a lunii cu numărul nouă din an.

Iată câteva dintre rezultate.

1. La categoria evenimente:

1791 – Washington, D.C. , capitala Statelor Unite, îşi primeşte actuala denumire după preşedintele George Washington.

Evident, acest lucru reprezintă un semn că trebuie să ajung acolo în viaţa asta! 🙂 Nu neapărat la Casa Albă (imaginea de mai jos)!

File:WhiteHouseSouthFacade.JPG

1850 – California  este recunoscută ca al 31- lea stat american. Aşadar, cum tot o să fiu pe drumurile din State, din Washington o să iau rapid un avion până în acest stat.

File:HollywoodSign.jpg

1956 – Elvis Presley apare la The Ed Sullivan Show pentru prima dată. (Trebuie să-i ascult muzica mai des, îmi place, dar nu sunt chiar fană.)

File:ElvisPresleyAlohafromHawaii.jpg

1969 – În Canada, prin Official Languages Act,  limba franceză primeşte acelaşi statut oficial precum limba engleză.

Da, da, da….Canada, partea franceză. Am mai menţionat undeva aici pe blog, într-o postare chiar recentă, că mi-ar plăcea să locuiesc în Canada în regiunile ei francofone.

1991 – Tadjikistan-ul îşi declară independenţa faţă de Uniunea Sovietică.  E destul de departe de România, nu ţin neapărat să ajung şi acolo.

File:LocationTajikistan.svg

2. În zodia Fecioară şi ei, datorită  zilei de „nouă a noua” în care au fost născuţi:

214 – Aurelian, al 44-lea împărat roman al Imperiului Roman.

File:Aurelian.jpg

1828 – Leo Tolstoi, scriitor rus. Am citit Anna Karenina. Cumva, mă simt chiar onorată că e  vorba despre aceeaşi zi de naştere.

L.N.Tolstoy Prokudin-Gorsky.jpg

1890 – Colonel Sanders, om de afaceri american, fondatorul KFC– ului. Dacă mă puneţi să aleg între KFC şi McDonalds eu aleg a doua variantă, dar aşa, de dragul culturii generale, nu strică să ştiu câte ceva. Plus că am mai aflat că emblema KFC îl reprezintă chiar pe el. Nu ştiam acest lucru.

File:Harland Sanders.jpg

File:KFC logo.svg

1960 – Hugh Grant, actor şi producător englez. Eh…! Aşa da! 😉

File:Hugh Grant Brussels '08.jpg

1966 – Adam Sandler, actor, cântăreţ, chitarist, scenarist şi producător american. (Actor care mi-a fost mereu drag.)

File:AdamSandlerwithdaughtersFeb11.jpg

1975 – Michael Bublé, cântăreţ şi actor canadian.  Îmi place mult cum cântă. E un răsfăţat al femeilor şi fetelor.

1987 – Afrojack, dj şi producător olandez. E o surpriză căci suntem născuţi în aceeaşi zi, în acelaşi an. Sper că el e mai fericit de ziua lui.

Au murit de ziua mea:

1898 – Stéphane Mallarmé,  poet simbolist francez. L-am studiat la facultate.

1901 – Henri de Toulouse-Lautrec, pictor francez

File:Henri de Toulouse-Lautrec 018.jpg

1976 – Mao Zedong,  politician chinez

File:Mao.jpg

La categoria sărbători oficiale de ziua mea am notat doar una care mi se pare mai frumoasă:

Ziua Crizantemelor sau ” Kiku no Sekku ” în Japonia. Este unul dintre cele 5 festivale sacre de pe teritoriul acestei ţări, datează din anul 910, iar crizantemele reprezintă simbolul casei regale japoneze.

File:Chrysanthemumkjfmartin.jpg

Dacă vă plictisiţi şi vă roade curiozitatea să vedeţi ce s-a întâmplat de ziua voastră, îndrăzniţi: un click aici şi scrieţi (în engleză) data în care v-aţi născut.

p.s. Toate informaţiile şi imaginile sunt preluate de pe Wikipedia. Nu bag mâna-n foc pentru veridicitatea lor, dar până una alta, cam toate se pot verifica cu multă uşurinţă. Cel puţin atât timp cât conexiunea vostră la internet este una bună. 🙂