A fost odată ca niciodată, în timpuri demult apuse, cu prinţi şi prinţese adevărate, cu zâne bune şi ursitoare rele, cu căpcăuni negricioşi şi răi şi porumbiţe grăitoare, o fată… Era  sărmană, umilă şi nefericită şi fără mamă. Îi ştim cu toţii povestea. Se numea Cenuşăreasa.

Ei bine, ea a fost prima care ne-a transmis un mesaj important, nouă, tuturor femeilor!  Da, o pereche de pantofi poate schimba multe! Iar un „prinţ” deştept nu se opreşte la orice pantof…aşa cum nici o prinţesă care se respectă nu pleacă din casă fără să asorteze la pantofi o geantă potrivită.

Personajul nostru nu este unul fistichiu. Ba chiar deloc. Nu a trecut prin necazuri mari, nu a suferit în copilărie şi nici mai târziu, nu a fost blestemată, nu avea surori vitrege rele sau un tată recăsătorit. Ce-i drept, avea drept vecin un pitic la etajul 3 pe aceeaşi scară, dar cumva, Alba ca Zăpada nu a fost o fashionistă respectabilă, iar pantofii ei nu au rămas în istorie. Drept urmare, nici piticul vecin nu prezintă un prea mare interes pentru noi.

Nu îmi doresc să rămâneţi curioşi şi vă spun că fata se numeşte Dina.

Dina, ei bine, Dina (în deplină conformitate cu cerinţele unei „cenuşărese a zilelor noastre” ) este dovada că o geantă poate schimba viaţa cuiva!

  1. Dina, cea care se ascundea poznaş printre străduţe provensale în primăverile verzi şi fragede, şi răcoroase, cu ploi mărunte, cu raze jucăuşe de soare. Cu părul blond. Cu vânt.
  2. Sau Dina care se plimba pe plaja udă şi sărată, desculţă, cu zgomot de mare în bucle, cu nori uitaţi. Cu Mediterana la picioare.
  3. Uneori era o altă Dina, una care alerga grăbit prin zăpada moscovită, prin alb şi frig, să prindă ultimul taxi din noapte ce aştepta miraculos la colţ de felinar plăpând.
  4. Sau chiar o Dina rătăcită prin mulţimea din New York, cronometrându-şi timpul pentru a  ajunge la timp la o şedinţă. Cu entuziasm. Cu gene lungi şi rimelate.

Şi toate astea, credeţi-mă pe cuvânt, se întâmplau, ca să fiu mai precisă, într-una din fazele somnului, în timpul REM-ului, cunoscut şi sub numele de mişcarea rapidă a ochilor. Da, da…la capitolele imaginaţie şi vis, Dina stătea bine.

În viaţa de zi cu zi însă…pierdea mult din visare: nopţi nedormite, zile în metrouri, dimineţi pe fugă, seri pe drumuri.

Cu pantofi în multe culori. În acelaşi timp sau separat.

A tot aşteptat să apară un prinţ care să-i aprecieze pantofii. Şi îi tot schimba. Şi se tot întrista.

…………….. Au trecut ani……………………

(De fapt nu au trecut prea mulţi, cred că erau doar doi, dar de dragul melodramei nu renunţ nici în ruptul capului la punctele de suspensie! Plus că erau doi ani în regim corporatist căci Dina aşa lucra, în departamentul de contabilitate  la o firmă  germană anostă….deci da: păstrăm doza de melodrama, nu-i aşa?!)

Revenind:

Aţi putea crede că Dina a rămas singură. Şi nefericită sau sărmană. Ca mai toate fetele cu mult prea mulţi pantofi… Şi că povestea este gata. Fără happy end! Dar nu…

Dina o avea mereu pe Maya cu ea. Erau nedespărţite. Prietenele cele mai bune.A fost un fel de complicitate sau chimie de la prima vedere şi, de atunci, nimic şi nimeni nu le-a mai putut depărta una de cealaltă.

Maya era pata de culoare din viaţa ei, iar Dina îşi afişa dragostea faţă de această nedespărţită prietenă, pe care o aşeza cuminte în dreapta sau în stânga ei, plimbând-o peste mări şi ţări imaginare, dezvăluindu-i cele mai intime secrete şi împărtăşindu-i nevoile. Ea avea încredere să lase în grija prietenei Maya portofelul cu toate cardurile, actele importante, telefoane cu mesajele-i secrete, medicamentele de peste zi, necazurile din timpul nopţii, secretele frumuseţii sale, mirosul hainelor, gândurile de ieri şi planurile de mâine. Maya era tăcută şi asculta mult, şi le simţea pe toate. Doar că, fără ca ea să ştie, la braţ cu Maya,  Dina strălucea.

geanta_maya_din_piele_naturala_anuschka

Era pata de culoare în şedinţe terne şi mohorâte. Era soarele atunci când ploua toamna târziu. Era dimineaţă atunci când noaptea iernii lungi părea infinită. Era curcubeu atunci când geamuri fumurii stăteau închise. Era zâmbet şi lumină, veselie şi splendoare, delicateţe şi mister.

Şi era toate astea pentru o altă EVA!  Căci, ştiţi cum stă treaba cu prinţii din ziua de astăzi, nu? Sunt prea puţin pricepuţi într-ale pantofilor…sau genţilor.  Am înţeles că acum se uită la eşarfe. Dar eu nu ştiu prea multe… aşa că îmi reiau povestea. Ştiu doar că Eva care a observat-o pe Dina cu Maya era inteligentă şi frumoasă. Ştia să aprecieze o geantă bună. Una care să o reprezinte cu adevărat pe purtătoarea ei. Şi mai ştia că o femeie care se însoţeşte cu o asemenea geantă cunoaşte multe despre stil şi modă. Şi ştiţi ce a făcut?

A rugat-o pe fata noastră, bună prietenă cu Maya, să i se alăture în departamentul de fashion al unei reviste de profil, şi nu o revistă oarecare, ci una de renume internaţional cu sedii în jurul întregii lumi!

Ascundeţi-vă dezamăgirea: nici măcar un inel cu diamant?!!!, o nuntă?!!!!, o replică de genul „au trăit fericiţi până la adâncii bătrâneţii”?!!!!, un copil cu păr bălai care să crească într-un an cât cresc alţii în şapte!??? Nimic din toate astea?

Nimic.

Şi totuşi e mai mult decât atât. Nu e doar o slujbă oarecare într-un oraş imens. E un vis de om devenit realitate. Un traseu banal şi plicticos care s-a sfârşit fericit. Ca să vă convingeţi mai tare, recitiţi punctele 1, 2, 3 şi 4! Acum Dina le trăieşte zi de zi. Pe toate! Ca să nu mai spun că Maya şi-a regăsit, cu drag, prin garderoba cea nouă a Dinei câteva dintre surori, ba chiar şi un verişor! 😉

În plus, Dina nu mai visa despre prinţi de ceva vreme. Acum poveştile s-au schimbat, nu mai sunt despre prinţese frumoase şi prinţi curajoşi. Sunt despre prinţese reale şi genţi Anuschka. Cu sau fără pantofi…sau chiar eşarfe! 😉