Vineri după-amiază, săptămâna trecută eram într-un autobuz cu destinaţia Timşoara şi mai bine de jumătate de drum îmi era întipărit pe faţă un zâmbet tâmp. Din ăla care nu se duce. Şi eram singură pe scaun, nu conversam cu nimeni. Eram cu muzica mea la căşti şi cu ochii-n geam. Şi zâmbeam aşa, dusă cu pluta.
Bucuria mea, de fapt, a fost pricinuită de o clasă de a 4a cu care avusesem oră de dimineaţă. De nişte copii cuminţi şi frumoşi. De toţi din clasa respectivă. Nu mai ştiu ce mi-au zis sau ce au făcut, dar îmi amintesc cu drag, că m-au aşteptat liniştiţi în clasă cu tema făcută! Şi aveau cu toţii tema făcută şi nici nu era puţină sau uşoară. De atunci am tot ţinut-o într-un zâmbet.

…………..

Azi e luni, dar eu de abia aşteptam dimineaţa acestei zile. Nu, nu m-a aşteptat vreun eveniment deosebit, aşteptam cu nerăbdare pur şi simplu o altă banală zi de luni. Şi, drept răsplată, cu drag de luni, chiar am primit în dar astăzi lalele roşii! 🙂 Am terminat şi cu nişte hârtii pe care le tot amânasem şi am şi trimis nişte mail-uri pe unde mai trebuia să răspund. Am scris şi pe blog. Şi iarăşi am un zâmbet din ăla tâmp întipărit pe faţă. Un zâmbet de om semi-îndrăgostit de primăvară şi de meri, vişini şi cireşi înfloriţi.

spring

Şi ştiţi de ce doar semi-îndrăgostit? Pentru că ştiu că şi primăvara asta va trece. Şi aşa cum mi-e dor de toamnă de fiecare dată după ce pleacă, aşa îmi va lipsi şi primăvara asta când nu va mai fi  şi nu vreau să sufăr prea tare după ea. 🙂