Mi-am amintit astăzi de un fost coleg de liceu.

Un tip mega copilăros, tare simpatic şi foarte amuzant. Oricum, genul de băiat de care nu eşti atrasă fizic, dar pe care vrei să îl ai mereu alături că îi fain…fain de tot!

Aşa şi acest coleg al meu!

M-am întâlnit total întâmplător cu el anul trecut într-un autobuz spre Timişoara, el mergea la Lugoj, eu la veşnicele mele cursuri de formare care nu se mai termină. Nu îl mai văzusem de mult timp, de vreo 4 ani cred şi am profitat de moment şi am povestit mult în cele 2 ore cu autobuzul. Ştiam că nu ne va fi dat să ne revedem în curând…

M-a frapat într-un mod plăcut că el nu s-a schimbat deloc. Era la fel de naiv, de optimist şi de „cu zâmbetul pe buze”. Iar tolba lui de poveşti era plină de chestii incredibile, cel mai probabil, din imaginaţia lui scoase, dar pe care le povestea cu atâta pasiune, încât nu aveam cum să mă abţin din a nu zâmbi!

Nu ştiu de ce, dar m-am bucurat mult că l-am regăsit la fel. Eu m-am schimbat mult de cum eram pe băncile liceului. El a refuzat să lase viaţa să facă asta din el!

Recent, l-am redescoperit pe facebook! Nici nu ştiţi ce mult m-am bucurat! 😀

Locuieşte în Franţa, merge la sală şi are muşchi! Aş putea zice că pare a fi alt om (în liceu era cel mai slab din clasă, uşor deşirat şi cu mişcări de dans ciudăţele rău de tot!), asta bineînţeles, dacă nu i-aş fi citit comentariile şi postările! 🙂

Rămâne neschimbat! Şi mă face să zâmbesc în continuare!

Şi nu, nu e un zâmbet din ăla ipocrit, pe jumătate ironic sau sarcastic. Chiar e un zâmbet cu mult drag şi din toată inima!

Aşa şi astăzi, mi-am amintit de el din senin şi am realizat că zâmbeam în tot acest timp!

Alex, sper să nu citeşti postarea asta, căci mai mult ca sigur nu vei fi de acord cu mine la partea cu „mişcări de dans ciudăţele rău de tot”, dar eu îţi doresc din toată inima numai bine şi multă fericire! Şi mi-e drag de tine de mor! Dar doar aşa, colegial! Să nu cumva să înţelegi altceva de aici! :p