Ciudat, astăzi ar fi fost ziua de naştere a unei foste colege de facultate…

Spun că ar fi fost pentru că Simona nu mai este printre noi. A plecat spre alte zări în urma unui accident de maşină în Bucureşti, în noiembrie, anul trecut.

Nu am fost prietene sau foarte apropiate, am fost doar colege, am avut la lucrarea de licenţă acelaşi profesor coordonator şi am petrecut timp împreună cu toţi colegii de an la cursurile de pe băncile facultăţii, dar cu toate acestea, şocul veştii morţii ei m-a dat peste cap. Mă tot gândesc de atunci la ea.

Mă gândesc la cât de banal a murit un om care, anterior, călătorise mult prin ţări depărtate (precum Australia, Danemarca) şi nu păţise nimic. A călătorit singură cu burse europene, a petrecut mult timp studiind şi s-a implicat în multe proiecte, şi toate astea pentru ce?…ca să sfârşească sub roţile unei maşini la noi în ţară?

Câţiva oameni i-au scris „La mulţi ani!” pe facebook. Un fel de „La mulţi ani” in absentia…Sunt oameni dragi ei care, din când în când, îi mai postează câte ceva pe wall-ul de pe facebook, pur şi simplu ca să îi spună cât de mult îi simt lipsa…

Ironic, nu?…”la mulţi ani” când tu nu mai eşti….

Ultimele lucrurile pe care mi le-a scris mie Simona pe facebook au fost de ziua mea, septembrie, anul trecut, cu nici două luni înainte ca ea să moară: „La mulţi ani fericiţi, Mire!”.

Mă simt acum vinovată că nu reuşesc să-i fac să fie fericiţi mereu…

Simona, oriunde ai fi, multă lume se gândeşte la tine! De multe ori!