După o criză emoţională care (culmea! nu din cauza unui bărbat sau a unui eşec sentimental) s-a lăsat cu hohote de plâns şi cu cearcăne mari, cu o noapte albă şi cu o continuare a reprizei de plâns spre dimineaţă, a doua zi, m-am decis să reiau un alt tratament cu magneziu.

Şi da, mă voi îngrăşa cel mai probabil, dar merg pe principiul „grasă şi frumoasă”!

Ca o explicaţie extra, mi-am dat şi eu seama, după destul de mult timp şi după ce un prieten a pus punctul pe i (parcă atunci când îţi zice cineva de departe despre ceea ce ţi se întâmplă, îţi dai seama că s-ar putea să chiar fie aşa, şi să fie şi pregnant!) că sunt obosită…psihic!

Şi sunt obosită rău de tot! Da’ rău, rău de tot! Cel mai rău!

Cumva nu e momentul potrivit că acum trebuie să trag mai tare, dar vorba aia: „niciodată nu e momentul potrivit!”. 🙂

În altă ordine de idei, ai mei de acasă s-au şocat să mă vadă într-o asemenea stare.

Şi azi a venit taică-meu şi m-a întrebat de ce vreau medicamente şi m-am simţit vinovată când i-am spus că sunt obosită. Am precizat însă că e oboseală psihică. Şi m-a înţeles. Sper.

Iar ăia care cred că profesorii nu muncesc şi în vacanţe să se informeze mai mult! Că imediat mă enervez acum pe toţi! 😉