Eu nu prea cred în coincidenţe. Cred însă, cu o foarte mare tărie, că atunci când mă gândesc intens la cineva e imposibil ca, mai devreme sau mai târziu, universul să nu funcţioneze în favoarea mea.
Şi cumva, într-un mod doar de univers ştiut, dintr-o mare de oameni, paşii fiecăruia se îndreaptă spre cine trebuie. Aşa şi în seara asta la concertul celor de la Holograf la care fost…la plecare am dat nas în nas cu cineva la care mă gândesc des. 🙂 Şi am şi stat de vorbă, pentru prima oară în mulţi ani. A fost ciudat, dar plăcut. Şi cred că, în sinea mea, m-am şi cam bucurat.
Bineînţeles, universul lucrează neostenit, adică şi atunci când te gândeşti mult la cineva care ţi-a făcut mult rău sunt şanse mari de revedere. Şi mai dai nas în nas şi cu oameni pe care ai vrea să-i fi înghiţit pământul din lumea ta sau să fi fost dispăruţi puţin din sectorul tău vizual, cod poştal şi localitate locuită, eventual chiar ţară sau continent. Dar ce să-i faci? Cel mult să numeşti coincidenţe proaste revederile respective!
Celelalte întâlniri nu sunt coincidenţe! Sunt cu un scop! Să nu încercaţi să mă convingeţi că nu am dreptate! Lăsaţi-mă să cred ce vreau şi ce pot! 🙂
Mirela's Mood 
E riscant să fii lăsată să gândeşti ceea ce gândeşti… pentru că de fapt se poate să ascunzi o dorinţă interioară. Avem puterea cu aceste dorinţe să atragem asupra noastră astfel de întâlniri „accidentale”…
Exact! Trebuie sa gasim cheia care inchide lacatul gandurilor care nu ne ajuta in viata de zi cu zi si ne trimit in trecut!