Oficialii de la Ministerul Educaţiei au anunţat că, anul acesta, 47,78% dintre profesorii candidaţi la examenul de titularizare au obţinut note între 7 şi 10 (note pentru titularizare), iar (32,11%), note între 5 şi 7 (adică note pentru suplinire).
Eu consider că rezultatele sunt extrem de bune, iar nivelul este foarte ridicat şi nu pot să mă gândesc acum la dezamăgirea din sufletul lui Traian Băsescu. El, care în toţi anii lui de guvernare, i-a desconsiderat pe profesori, i-a încadrat la clasa muncitoare de jos şi i-a terfelit ori de câte ori a avut ocazia, ce scuză mai poate găsi acum? Nu pot să nu mă gândesc la dezamăgirea mass-mediei…dacă profesorii au avut rezultate atât de bune şi sunt totuşi oameni capabili, pe cine vor mai da stimabilii vina acum pentru tot ce e putred în România? Că era simplu şi frumos să-i împroşcăm cu noroi pe profesori, să le facem doar lor publice notele an de an ca să fie sursă de amuzament pentru popor (la magistraţi sau la medici de ce nu sunt publice rezultatele ca la profesori?), şi toate astea în condiţiie în care sunt oricum destul de umiliţi cu salariile pe care le primesc.
În altă ordine de idei, eu cu o notă finală de 9, 34 pot să aleg post de titular la sat sau într-un liceu tehnologic de mâna a 2a. Ah, şi ca să nu fiu totuşi nesimţită, aş adăuga că eu sunt o norocoasă. Alţii poate că au luat mai mult şi nici măcar nu au pe ce post să se titularizeze.
În acelaşi timp, şi nu într-o altă dimensiune, ci la noi, neaveniţi cu pile în partide ocupă posturile din şcolile generale bune din oraşe, licee teoretice sau colegii naţionale de renume. Unii nici măcar nu au susţinut inspecţii sau nu au dat examenul. Deci, părerea mea umilă, tot politicul strică şi educaţia la noi în ţară. Peştele de la cap se împute!
De acord, 100%.
🙂 Mă bucur. Mi-a dat multă lume azi dreptate la această postare, pe facebook însă.
Ce bine, dacă ai avea o pagină publică de Facebook pentru a mă putea abona la postările tale.
Încă nu am o pagină publică, răspunsurile au venit pe facebook-ul personal. Poate, dacă o să crească blog-ul puţin mai mult, o să fac şi o astfel de pagină publică!