Nu am putut să adorm dle şi gata! Oricât m-aş fi chinuit, oricât m-aş fi frământat, oricât aş fi încercat: laptop închis,  lumină stinsă, linişte…degeaba! Tot s-a lăsat cu schimbări de pe-o pernă pe altă. Cu susu-n jos şi cu josu-n sus! Toată noaptea! Adică toată noaptea nu am închis un ochi şi trebuia să mă trezesc la 5 jumate. Şi m-am „trezit”, cum de altfel nu adormisem.

Mă enervează că nu se poate cumva programa somnul ăsta. Să mă auto-setez. Să mă pun de la 10 în pat, să adorm pe loc şi să mă trezesc la 6 dimineaţa calmă şi senină şi, mai ales, deloc şifonată!. Nu, nu, nu şi nu! La mine nu se poate. Trebuie să mă trezesc la 5? Ah, ok,  asta înseamnă că adorm pe la 3 jumate noaptea…creierul meu vrea party!

Nah, si când o astfel de noapte poznaşă nu-mi dă pace şi nu mă lasă să mă odihnesc, lucrurile se înrăutăţesc din ce în ce mai rău (pleonasm intenţionat!). Gândurile zburdalnice ce să facă doară?…se duc pe unde nu trebuie şi numai bine încep sa analizez chestii pe care trebuia să le las de mult în urmă, cam acum 4 ani de zile. Reiau poveşti, mă gândesc unde a fost greşeala, mă gândesc că poate pe viitor nu se ştie niciodată şi că, de fapt, poate că se vor întâmpla chestii (clar, în mintea mea!) care să mă facă să mă simt altfel. Îmi reamintesc conversaţii, nici nu ştiu cât din ele e verosimil. Îmi imaginez conversaţii. Evident, neverosimile şi pur imaginare! Şi tot aşa până sună alarma telefonului.

Apoi mă trezesc şi stau frustrată toată ziua că iarăşi nu am putut dormi.

…

Azi noapte a fost întocmai. Nu am putut să dorm că nu ştiam ce să fac. Să iau un post titularizabil sau nu? Existau avantaje şi dezavantaje în ambele sensuri. Până la urmă am luat un post de engleză-franceză, titularizabil, că mi-era milă de frumuseţe de medie de examen (9.34) care s-ar fi dus pe apa sâmbetei. Acum ce o să fac din septembrie nu ştiu exact, dar nici ideea de a mă muta într-un alt loc care e fix la 20 de km de Buzias, la 46 de km de Lugoj, la 44 de Reşiţa şi la 54 de Timişoara sau la 24 de Bocşa (tot km bineînţeles!) nu pare chiar foarte rea. Adică m-aş putea plimba în fiecare weekend în alt oraş, ca să nu mă plictisesc. Zic şi eu, dar nu am stat să mă gândesc mult!  Postul e într-o comună! Eh, acum fie ce-o fi! Alea iacta est!

Noi să fim sănătoşi! Să putem pleca din ţară! 😀

…

Unele fete au plâns de fericire că s-au titularizat. Eu mă uitam şi la ele cu indiferenţă şi la decizia mea de titularizare. Oare am făcut bine? Da sau nu? Dar nah, mi-era tare somn! Oricum nu m-am bucurat. Mă tot minunez de postările de fericire exacerbată ale unora pe facebook cum că s-au titularizat. Clar sunt „in a relationship”! Numai eu sunt greşită. Că nu-mi prea place relaţia asta. Sunt, carevasăzică, „definitivată” şi „titularizată”. Ieei! 😐

…

Concluzie: singurul benefiu din toată întâmplarea e că vara asta m-am scăpat de 2 examene: definitivatul şi titularizarea şi nu mai trebuie sa le repet vreodată. Acum încep plimbările cu dosare pentru detaşare, pre-transfer şi transfer. Altă distracţie: adică alţi nervi, timp şi bani consumaţi!

Ah, când eram mică mi se părea atât de uşor să fii profesor!  Şi de faaaain! Mai că mi-aş da palme singură mie însămi de acum câţiva ani în urmă:  „Mirela, revino-ţi! Fă-te inginer!”

The end.