Când ai de parcurs un drum lung, domnişoară singură fiind, vine multă lume în jurul tău şi începe avalanşa de sfaturi de „aşa da” şi „aşa nu”! Evident, tu nu le-ai cerut că în mintea ta deja există un plan, dar nu e rău să ciuleşti urechile ca să poţi să faci exact invers.

Bianca, vară-mea, copil superb şi inteligent de 18 ani, trebuie să meargă singură, cu autocarul până-n sud-vestul Franţei zilele următoare. Ea e cool! Ştie că-i descurcăreaţă şi că o să ajungă cu bine la destinaţie, dar mi-a mărturisit aseară că o stresează şi agită reacţiile celor din familie. Prea se îngrijorează, prea mult se discută la telefon pe tema asta şi prea multe numere de telefon au tot schimbat rudele de sânge în a se asigura că Bia ajunge unde trebuie.

Eu, când am plecat în Franţa- prima mea ieşire din ţară-, tot singură, dar puţin mai bătrână (23) am primit sfaturi. Sfatul numărul 1: neapărat să mă pun pe autocar lângă o femeie. Să evit bărbaţii!

Cum am respectat eu sfatul? M-am aşezat lângă un tânăr, moldovean „di pe la noi”, care avea în jur de 28 de ani! Şi a fost cel mai fain coleg de drum lung pe care l-am avut vreodată. A fost ghidul meu turistic. Mi-a explicat şi povestit despre tot ce ni se arăta pe geamul autocarului. Îmi amintesc şi acum bucuria lui când am ajuns pe Coasta de Azur şi se uita la mine cum rămâneam uimită la vederea frumuseţilor din zare: exact aşa făcuse şi el prima oară! Mi-a spus despre plajele din Saint Tropez, despre cît de frumoase sunt franţuzoaicele, dar a recunoscut că poate exagerează şi e un semn de lipsă de activitate (ştiţi voi de care!) că soţia lui era în ţară şi nu o înşela. Era căsătorit şi avea şi 2 copii şi o dată la 3 luni venea în ţară căci i se făcea prea dor de cei de acasă şi nu putea să reziste fără să-şi vadă urmaşii.

Coleg fain de drum a fost James, un octogenar din Anglia cu care mi-am petrecut timpul într-un tren de noapte, spre Londra. Am tot zis că o să scriu despre el, dar mereu am amânat. E o poveste aşa frumoasă!

Un alt sfat „pertinent” a fost acela de a nu mă aşeza la geam prima oară când am zburat cu avionul! Ştiţi ce am făcut? M-am pus exact la geam, fericită! Şi ce bine a mai fost! Şi frumos!

Eh, ca să fiu pe deplin sinceră, m-aş pune să îi fac şi eu o listă Biancăi despre cum şi ce să facă, dar mi-e că o sa mă transform în oamenii care m-au sfătuit pe mine fără să le cer asta. În schimb, eu am decis să lucrez la capitolul încredere şi entuziasm! O să fie bine, sunt sigură!

p.s. Pusă în tabăra cealaltă, am ajuns şi eu să înţeleg toate grijile părinţilor, rudelor, prietenilor. Mi-e dor de toată încrederea pe care am avut-o în mine atunci! În România nu mă simt în siguranţă la drum lung şi nici nu mă împrietenesc cu colegii de drum. Surpriza surprizelor, acum, pe ruta Timişoara- Sighet mi-am cunoscut o rudă! Un fel de verişor de gradul 2 sau 3. În mare parte, datorită mamei mele care e sociabilă la drum lung românesc şi nu îşi înfundă urechile cu muzică de la telefon! He he, dar nici când vine vorba de rude, nu sunt o mare fană, deşi întâmplarea a fost interesantă de data asta! Poate o să întâlnesc o altă rudă şi la reîntoarcere! :)) Sau mai bine nu!