Nu mai ştiu unde am citit că e foarte important felul în care ne petrecem ziua de naştere. Cică ar fi important pentru tot restul anului ce va să fie. Bucăţele din ziua de naştere sunt simboluri pentru un an întreg la 26! Sper din suflet că a fost doar un extras dintr-o revistă glossy, cu pagini multe de publicitate colorată şi cu texte de umplutură.
Nu de alta, dar eu mi-am cam ratat startul zilei mele de naştere. Voiam să mă trezesc la şase pentru a ajunge la stomatolog cât mai de dimineaţă şi nu s-a întâmplat tocmai aşa din lipsă de voinţă de trezire!
Partea bună e că am dormit mai mult, iar la 10 am fost trezită de sora mea ca să merg exact unde mi-am propus. Şi, deşi cu start ratat cu tot, am ajuns la timp la stomatolog şi, surpriza surprizelor, în loc să-mi fac o simplă programare, am fost pusă la treabă! :)) M-am ales cu o plombă nouă, am dat doar 50 ron, iar noul stomatolog e amuzant. Ba mai mult decât atât, m-am programat pentru o altă intervenţie şi pentru a 2a zi.
Cât am stat în sala de aşteptare, am început să povestesc cu o tanti, semn că abilităţile mele sociale, deşi după vacanţă, sunt încă intacte. Tanti mi-ar fi povestit muuulte, muuulte dacă nu am fi fost întrerupte de zgomotul pacientului de pe scaunul stomatologului! Un domn masiv, de vârsta a 2a (l-am văzut când a plecat!), paralizat de frică: „Auuuuu, mă doare răU!”, la care stomatologul, deja scos din sărite: „Domnule, dar nici măcar nu v-am atins de data asta!”
Comic sau nu, mie mi se pare trist! Am întâlnit destui oameni inteligenţi (unii mai mult, alţii mai puţin) care aveau o dantură precară pentru că efectiv le este frică să meargă la dentist! Nu i-am crezut până astăzi, adică până nu am văzut un nenea panicat rău de tot!
A doua zi, când am revenit bucuroasă la control, dau nas în nas pe holul de intrare în cabinetul stomatologului cu o bunică. Una aparţinând unui fost elev al meu. Era agitată, tensionată, impacientată, îşi frângea mâinile, era plină de sudoare, făcea paşi mari în susul şi în josul holului. Am întrebat-o dacă se simte bine. I se sălta pieptul în sus de la atâta agitaţie şi vorbea sacadat! Şi mi-a zis că lui Sebi (adică nepotului!) i se face în chiar acest moment o extracţie de măsea şi că îi e frică de moare! Cui? Ei? Lui Sebi? Doctorului?
(Fără mişto, şansele ca medicului să îi fie frică sunt mari! Bunica respectivă m-a speriat şi pe mine la un moment dat, la şcoală, când venise şi m-a prins de încheietura mâinii, mâncându-mi toată pauza mare pentru că nu a înţeles de ce Sebi a luat un 8. A plecat satisfăcută spre casă şi cu gânduri mari în a-l pune pe Sebi la punct într-ale verbelor neregulate ale limbii engleze!)
În fine, o liniştesc, îi povestesc despre minunatele abilităţi ale medicului pe care eu, deja, îl cunoşteam preţ de o plombă!
Întru în sala de aşteptare. Acolo postată cu o poşetă în braţe era mama băiatului. Canapele şi scaune libere lângă ea. Degeaba! Respectiva stătea în picioare, legănându-şi poşeta, albă la faţă, cu acea disperare resemnată pe chip, aşteptându-se la ce e mai rău!
Stau, mă uit, intru în vorbă cu o tanti care începe să-şi laude copila într-ale deşteptăciunii- ca să aflu apoi că fetiţa e la cel mai slăbuţ liceu din oraş. Partea respectivă a anulat tot ce mi se spusese anterior.
Şi, şi, şi, victorie! Se deschide uşa stomatologului. Apare Sebi. Viu! Transpirat şi el, obosit, muncit, necăjit, dărâmat, tras la faţă. Vedea negru-n faţa ochilor, că numai aşa pot să-mi explic că a trecut pe lângă mine şi nu m-a salutat! 😐 Mamă-sa l-a întâmpinat, aproape îmbrăţişat, mângâiat şi scos pe uşă: acolo unde aştepta bunica!
…
Singurele comentarii pe care pot să le fac acum sunt următoarele:
1. Oare primul nenea o fi având şi el o mamă ca o cloşcă când era copil?
2. Oare mamele, respectiv bunicile, nu realizează că trebuie să îşi lase puiul să se descurce şi singur? Nu de alta, dar Sebi în cauză are 15 ani, e de două ori mai mare ca mine: e înalt şi se apropie vertiginos spre suta de kilograme!
3. De unde oare a apărut această frică imensă de dentist? Pentru mine, mersul la dentist e, de fiecare dată, un lucru bun! Până la urmă, e o modalitate de a-ţi face ţie un bine. O dantură sănătoasă şi îngrijită spune multe despre posesorul ei! 🙂
4. Dacă eşti un om inteligent şi te duce capul cât de cât, nu uita să mergi în mod regulat pe la domnul sau doamna medic dentist! Mai ales dacă ocupi o poziţie socială anume sau dacă ţii la profesia ta! Un zâmbet spart, cu o carie răsărită printre premolari sau o proteză ciobită (sau lipsă!) anulează puţin câte puţin meritele tale. În sensul că nu ţi se va mai acorda mult credit!
Am văzut şi doamne de bine, rujate cu roşu aprins, îmbrăcate la sacou, şi care, în momentul unui zâmbet, m-au oripilat! 😐
5. Nu uitaţi să folosiţi aţa dentară! Iar când le faceţi cunoştinţă copiilor voştri cu stomatologul, prezentaţi-l ca pe un prieten! Veţi fi cu toţii muuult mai câştigaţi! 🙂
Mirela's Mood 