Acasă, în braţe străine


După-amiază. În autobuz.

Lume obosită. Sfârşit de zi de luni, de zi de muncă.

Îmi aruncasem şi eu trupul pe unul din locurile din spate, iar pe un scaun din faţă o mamă obosită îşi ţinea în braţe copilul.

Copilul era obosit şi el, dar vorbea tare, cât să audă toată lumea despre ce înseamnă grupa pregătitoare (clasa zero acum):

„-Of, mami, habar nu ai tu cât mi-e de greu ghiozdanul!”

„- N-am habar…

„- Am multe materii. Dar tu nu ai de unde să ştii cât de multe materii am eu! Am multe, multe…Tu nu le ştii pe toate. Nu ai cum. Hei, mami şi ştii de ce? …tu nu ai atâta minte cât să ştii toate astea.”

„- (râde)”

„-Da, mami! Şi nu ai atâta minte pentru că eşti bătrână.”

„-(râde)”

„-Eşti mai bătrână decât mine, dar mami, să nu te necăjeşti…EU te iubesc muuult şi aşa!”

(pe tot parcursul dialogului: îmbrăţişări şi mângâieri)

Un singur detaliu: copilul este luat în plasament.

În braţele noii sale mame se simte ca acasă.

A pornit autobuzul şi ne-am dus spre casă purtând toţi în suflet o mică lecţie.

A mai trecut o zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s