Îmi place la nebunie…


1. Numele meu de familie!

Nu l-aş schimba pentru nimic în lume!  Îmi place pentru că e scurt, pentru că se termină în -u, pentru că nu conţine ş-uri, ţ-uri, â-uri, î-uri sau ă-uri.

Îmi place pentru că cei mici spun Pectu în loc de Petcu şi mereu se lasă cu zâmbete. Îmi place pentru că şi eu mă prezentam aşa când eram mică.

De asemenea, îmi place că am un singur prenume. Mi se pare că are rezonanţă alături de numele meu de familie. Şi chiar şi aşa, combinaţia tot e scurtă.

Mă regăsesc în numele şi prenumele meu. Sunt eu în învăluirea asta de litere dată pentru prima oară pe un certificat de naştere de acum 26 de ani, într-o lună septembrie.

Iar doamnele cârcotaşe de la ţară care spun că femeia trebuie să ia numele soţului să îşi vadă de ale lor! O mare tâmpenie! De parcă m-aş căsători vreodată cu un bărbat care să aibe o gândire atât de îngrădită încât să-mi ceară să renunţ la numele meu de familie în favoarea numelui lui!!! E o chestiune atât de neimportantă. Şi până la urmă, cu ce inimă să renunţi de tot la numele tău, la numele cu care ai crescut, la numele după care ai fost strigată la catalog de toţi profesorii din viaţa ta şi cu care te-ai semnat peste tot în prima parte a vieţii?

2. Faptul că sunt femeie.

Bine, nu mă simt chiar o femeie în adevăratul sens al cuvântului, în sensul că mie în continuare îmi place termenul de fată şi cel de domnişoară- dacă merg în aceeaşi linie!

pearls&floral ♔

Vreau să spun că mă bucur nespus că m-am născut de sex feminin. Simplul fapt că sunt femeie îmi îmbunătăţeşte starea de spirit adesea.

Şi nu pot să înţeleg femeile care spun sus şi tare că şi-ar fi dorit să se fi născut bărbaţi. Aşa cum nu pot să înţeleg de ce toată lumea îşi doreşte să aibă urmaşi de sex masculin. Eu, de ar fi să fiu mamă vreodată, o să vreau să am fetiţe. Chipul şi asemănarea mea! Da, da…am ajuns la gradul ăla de modestie! :))

Până una alta, e atât de frumos să fii femeie. E vorba de eleganţă, de feminitate şi de toată gama de trăsături reprezentative. De starea de spirit, de felul în care ne putem gândi la o grămadă de lucruri în acelaşi timp, de câtă inimă punem în tot ceea facem, de a fi mamă, fiică, soră sau bunică.

bi anda çıktım karşına

Nici măcar replica transmisă prin viu grai cum că femeile suferă mai tare sau despre durerile pe care le simt femeile la naştere nu atenuează părerea mea şi mulţumirea de sine că m-am născut o ea.

Nu cred că femeile sunt mai bune decât bărbaţii, aşa cum nu cred nici că ei sunt mai buni decât noi. Suntem diferiţi, fiecare cu calităţile şi defectele lui, iar rândurile astea nu sunt feministe. Chiar deloc. Mie îmi place mult, din punct de vedere fiziologic, ceea ce sunt.

Şi mă mândresc că sunt femeie, deşi nu suntem în luna martie. Mă mândresc cu asta zilnic şi mi se pare minunat!

bi anda çıktım karşına

sursă foto

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s