Să organizezi o activitate extraşcolară de Halloween nu e un lucru mărunt. Sunt mulţi copii într-o şcoală şi atunci când se face o astfel de chestie îşi doresc cam toţi să se implice.

Anul trecut căram o pălărie de vrăjitoare după mine pe tot parcursul săptămânii cu Halloween-ul şi o foloseam la orele mele. Iar fiecare oră în parte reprezenta o activitate diferită cu această ocazie. Am ajuns să fiu epuizată foarte tare de pe la mijlocul săptămânii. Am picat ruptă de somn într-o seară, pe la ora 9. Lucru care nu mi s-a întâmplat niciodată până atunci!

Halloween card

Evident, am auzit şi mulţi cârcotaşi printre colegii mei. Că e o idioţenie, că e o chestie împrumutată, că ne prostim, că nu ne păstrăm sărbătorile noastre. Cu nasul pe sus evident şi uitându-se urât la mine.

Ceea ce au uitat să ia în calcul cârcotaşii respectivi sunt următoarele:

1. Prisma disciplinei pe care o predau: la orele de engleză se fac lecţii de cultură şi civilizaţie britanică şi americană. Chiar zilele astea am avut o lecţie la clasa a VII-a despre „Thanksgiving and the Pilgrim Fathers” în manual. Şi ăsta e doar un exemplu care-mi vine acum în minte.

2. Da, este o sărbătoare de împrumut, dar chiar nu e problema mea că sunt cluburi în oraş unde se ţin party-uri cu această ocazie şi lumea bea de stinge. Eu discut cu elevii mei despre istoria Halloween-ului, despre ce înseamnă de fapt şi chiar şi despre cum de a ajuns atât de populară în întreaga lume. Elevii mei ştiu că nu e o sărbătoare românească.

3. Profesorii (cei cu mai multă experienţă de viaţă) au comentat că eu sărbătoresc cu elevii Halloween-ul sau Valentine’s , dar de ale noastre, cam cum ar fi Dragobetele uită lumea. Buuuun! Le-am zis cum stă treaba cu materia mea şi că Dragobetele intră la partea de cultură şi civilizaţie românească, iar dacă stimabilii ţin atât de mult la acest aspect pot oricând să organizeze şi ei activităţi speciale cu aceste ocazii.

A trecut Valentine’s Day pe care l-am sărbătorit eu cu elevii mei, am făcut Special Valentine’s cards, inimioare, poezii, melodii, am cântat, ne-am îmbrăcat în roşu,  etc. etc, iar când a venit Dragobetele m-am aşteptat să văd activităţi impresionante şi dovezi de un interes greu de egalat din partea comentatorilor.

Guess what?!!! Acest lucru nu s-a întâmplat!

Nimeni nu a făcut nimic în acest sens! Să-mi fie cu iertare, dar atunci chiar nu înţeleg de ce le dăm în cap celor care totuşi fac ceva şi care se implică? De ce comentăm şi spunem că am vrea altfel, altceva? Sau ar fi fost ok ca eu să fac la comandă activităţile pe care şi le-ar fi dorit ei? Ca să nu mai spun că nu am cerut ajutorul nimănui, dar am avut parte de tot sprijinul superiorilor, bucuroşi de activitate şi de implicare!

Ok, ţinem la tradiţii şi la obiceiurile noastre, dar toţi cei care regretă lipsa popularităţii lor nu fac nimic de fapt în acest sens! Doar stau pe margine, se uită lung şi încruciş şi comentează! Nu cred că este foarte folositor acest demers.

p.s. 1: Şi atunci când am fost în Franţa, la liceu şi şcoala generală unde am colaborat, am ţinut lecţii speciale de cultură şi civilizaţie românească. Din proprie iniţiativă! Cu cei mici am făcut şi atelier de mărţişor şi am cărat după mine în Franţa şi 3 costume populare pentru copii!

p.s. 2: Câţi dintre haterii Halloween-ului sărbătorit în şcoli le-au pomenit copiilor despre Noaptea Sfântului Andrei care are loc tot toamna, pe 30 noiembrie? Că tot vorbisem de sărbători româneşti şi tradiţii neaoşe! Câţi? Eu una chiar nu-mi amintesc în toţi anii de şcolarizare petrecuţi pe băncile şcolilor publice româneşti să facă cineva o activitate pe această temă la vreuna dintre discipline. Cu excepţia propriei persoane desigur: am întocmit un referat la o materie opţională de Istoria literaturii române pe această temă  (printr-a XI-a) şi l-am susţinut în faţa clasei. Tot aşa, din proprie iniţiativă! Şi culmea, ” pe vremea mea” nu era la modă Halloween-ul, aşadar Sf. Andrei nu avea concurenţă. Ever! Şi tot degeaba!