Îi admir pe oamenii care şi-au luat picioarele în spinare şi au plecat înspre alte zări.
Şi ştiu că nu e uşor, că le este greu, că poate câteodată li se pun beţe-n roate pentru simplul fapt că sunt români, dar sincer, mie mi s-au pus beţe-n roate în România, româncă fiind.
Aşadar, mai bine să fii discriminat într-o ţară occidentală pe un salariu de 1000 de euro -să zicem!, deşi poate că majoritatea scot muuult mai mult decât atât- decât să fii discriminat în propria-ţi ţară pe 200 de euro.
Oltenii sunt discriminaţi că sunt olteni în Banat, moldovenii că sunt moldoveni în Bucureşti şi lista poate continua. Nici nu mai are sens să vorbim despre discriminările legate de etniile minoritare.
Eu am avut parte de surprize neplăcute la locul de muncă. Nu sunt nici olteancă în Timişoara, nu sunt nici moldoveancă în Bucureşti. Nici de etnie. Nu sunt nici un parazit sau o neavenită care vrea funcţii fără eforturi, fără examene sau fără calificări!
Problema?
Nu am pile şi relaţii. Nu sunt în niciun partid politic. Nu pup în cur pe nimeni, nu linguşesc, nu mă fac că plouă şi nici nu pot să tac din gură atunci când văd nedreptăţi. Iar fără toate astea calificările şi rezultatele mele sunt practic nule. Oameni cu note de 2.20 sunt preferaţi în locul meu. Sunt preferaţi pentru că ei pupă unde trebuie căci ştiu că nu sunt capabili să ceară mai mult de la viaţă. Şi totul merge uns în sistemul nostru românesc. Cei cu initiativă şi cu neuroni în dotare nu au mare trecere pe la noi. Şi atunci pleacă!
Aşa că, ştiu că doare, doare al dracului de tare când suntem discriminaţi că suntem români în afara graniţelor, dar vă asigur că doare şi mai mult când se întâmplă asta în chiar interiorul propriei ţări! Şi se întâmplă mai des decât v-aţi putea imagina, doar că aici nimeni nu pune punctul pe i. Niciodată!
Deocamdată mai am răbdare, dar în viitor sper să reuşesc să privesc spre România de departe, foarte departe! Departe de tot. Atât de departe încât să cunosc şi eu sentimentul de dor de ţară, de dor de România. În limita bunul simţ, bineînţeles!
Mirela's Mood 
Este o falsă discriminare. Totul este în mintea noastră. Este esenţial să ne ridicăm peste genul acesta de afectări şi recomand în acest sens simplul ignore, sau cel mult o sprânceană ridicată…
Dacă ajungem să demonstrăm că suntem români peste românii înseamnă că ne-am dus naibii cu totul…
Dar sunt români peste români şi apoi peste alţi români. Şi nu zic că aste se întâmplă doar în România. Nu sunt atât de naivă sau de ignorantă. E, cred eu, o chestie în comun a fostelor state din blocul comunist.
Partea bună totuşi e că blocul comunist nu mai e. Teoretic.
Eu aş numi-o îngustime la minte.
Da, şi asta.
Oricum e mai greu să privim lucrurile într-o manieră detaşată atunci când suntem afectaţi direct. În mare, cu timpul, eu am încredere că lucrurile se vor schimba în mai bine.
Mi-aş dori ca în şcoli să se pună mai mult accent pe discipline precum educaţia civică şi să li se explice copiilor ce înseamnă democraţia. Avem nevoie de asta.
Corect! Democraţia şi alte aspecte sociale la care suntem deficitari.