O discuţie mai veche.
Pe fundal, în cameră, curgea liniştit radio guerilla. Încet, un zgomot melodios.
Geamuri mari, larg deschise. Soare printre umbra unor copaci mari, verzi, bătrâni, dar sănătoşi.
Noi discutam despre oameni. Şi sunete. Şi ne spuneam, amuzate, cum ar fi oare dacă fiecare om ar avea o melodie a lui. Una ce i se cântă pe măsura paşilor pe care îi face în viaţă. O melodie personalizată, una proprie. Iar atunci când trecem unii pe lângă alţii pe stradă se ne auzim mai bine, mai mult, mai clar şi mai tare. Sau mai încet, după caz…
Ar fi un fel de turn Babel? Ar fi gălăgie? Sau ar fi o curgere cristalină întâlnită prin intersecţii sau prin parcuri?
Oare cel cu melodia ca o manea i-ar zâmbi celui ce-şi cară sunete de Bach? Sau invers?
Oare în urma cui s-ar auzi sunet de muzică populară? Ne-am împrieteni mai uşor sau mai greu? Ne-am asculta mai mult unii pe alţii? În locul tocurilor pe asfalt ce note muzicale s-ar întrezări? Oare ar fi mai frumos aşa? Ar fi mai vesel sau mai trist?
Oare de Crăciun s-ar auzi colinde şi clinchete de zurgălăi?
Dar oare… care ar fi melodia mea?
Mirela's Mood 