Când eram mică şi citeam sub semnul meu zodiacal caracteristici ipohondriace „măreţe” nu prea ştiam cu ce se mănâncă sau ce înseamnă. Mi se părea un cuvânt lung, dar care sună bine, exotic şi doar vag, dar foarte vag bănuiam că poate totuşi nu-i ok…

Mai târziu, în liceu, aveam o colegă care avea o mamă Fecioară. Ca mine. Îmi spunea că mama ei e o mare ipohondră. Cam pe atunci deja eram foarte familiară cu termenul. Şi am realizat că şi familia mea are ipohondrii ei.

Acum realizez că am şi eu ipohondriile mele. Ca să zic aşa. Poate şi exagerez …autoacuzându-mă adică!

Dacă mă doare gâtul că am dormit prost noaptea, ce fac prima oară? Aaah, mă gândesc să nu fie vreo afecţiune a coloanei. Apoi, dacă iarăşi mi se înfundă nasul, sunt deprimată toată săptămâna că eu nu pot să respir normal şi în mod clar pot muri noaptea sufocată. Dacă am palpitaţii, sigur am probleme mari cu inima, sunt şi palidă de când sunt mică şi doar asta poate fi, mai ales că nu mi-am făcut niciodată o cardiogramă. Dacă am făcut o cistită, sigur e ceva mai mult decât atât că mama mea a trecut printr-o histerectomie totală şi eu, fiica ei, în mod clar nu pot decât să moştenesc această sensibilitate.

Dacă îmi pică o plombă sunt tristă două săptămâni. Dacă mă simt ameţită, ceva nu e în regulă adică,  dacă nu circulă bine sângele în creier şi nu e totul bun şi frumos acolo?

Dacă îmi vorbeşte cineva de păduchi, mă mănâncă capul apoi toată ziua, iar dovada recentă supremă, în urma unor probleme ale unor colege care au varice (una chiar a ajuns la operaţie) am ajuns acasă cu o durere pare-mi-se la piciorul drept. Putea fi doar un cârcel, dar la fel de bine ar fi putut să-mi explodeze o venă. Am întrebat câte cazuri de varice avem în familie şi cum se transmit. Bunica din partea mamei are! Maică-mea mai are 3 surori. Două din ele au varice! Alte două nu! Maică-mea nu are, slavă Domnului!, nu de alta, dar m-aş fi panicat rău de tot. Oricum durerea s-a dovedit a fi închipuită.

Acum mă doare spatele. Poate fi de la tocuri, de la somn incomod, de la stat jos sau, varianta mea: „dacă am ceva la coloană?”- din nou! Coloana e chiar un motiv recurent preferat de mine. Sunt şi cam cocoşată şi poate din cauza asta. :))

Oricum, între timp, pot să adaug că singura mea perioadă spitalizată a fost cea în care m-am născut. Nu am mai ajuns acolo decât în vizită la alţii.

Dar spre apărarea mea, am un fel de alergie la ceva. Mi-a apărut prima oară anul trecut în septembrie. M-am dat cu o cremă. A dispărut.

Mi-a mai apărut şi în septembrie anul ăsta. M-am dat cu aceeaşi cremă. Iarăşi a trecut. Bănuielile mele şi ale doctorului meu de familie se întreaptă spre o alergie la praf.

Dar totuşi, probleme mari nu am avut niciodată. Mulţumesc imunităţii pentru asta! Şi magneziului- cheia fericirii şi poftei de mâncare!  Îmi pare totuşi rău că anul ăsta nu am apucat încă să-mi fac analizele de sânge de bază. Aveam eu o listă pe care voiam să o bifez cu mersul la medic. Am bifat cam un sfert din ea şi tot avântul mi s-a cam dus imediat ce s-a pus bine căldura şi nu mi-am mai văzut capul de treburi. Ceea ce e bine! Adică 2013 a fost un an cu mult bine, fizic vorbind. Pentru mine. Chiar şi acum mă bucur că nu am răcit în toamna-iarna asta. Sper să mă ţină aşa până la sfârşitul anului! Recunosc, acum mi-e frică de faptul că nu am răcit şi că dacă o să răcesc de Revelion, cum o să fie?De parcă răceala ar fi o chestie inevitabilă! Ipohondria, în schimb…. :))

p.s. pare a fi o carte interesantă! 🙂