#complimente


Se spune că prietenii ne sunt aproape indiferent ce se întâmplă. Şi aşteptăm sinceritate din partea lor. Şi ne-o dorim. Şi spunem sus şi tare că da, asta vrem! Doar că, uneori e greu, dar chiar greu de tot să ne asumăm şi să ne acceptăm criticile venite din partea altora. Fie ei şi prieteni. Sau familie.

Aşa şi cu mine. Prima oară când mi-a spus cineva că sunt impulsivă m-am uitat ciudat! Eu, impulsivă?!!! ;;)

Adică aceste două entităţi alăturate, una fiind persoana mea şi cealaltă fiind impulsivitatea, în mod evident şi mai mult decât clar, erau cele mai potrivite antonime. Eu sunt eram liniştită, nu comentez  comentam niciodată, îmi văd vedeam de ale mele, nu ridic ridicam pretenţii şi mă mulţumesc mulţumeam cu ce rămâne rămânea la urmă! După cum vedeţi, am pus verbele la prezent şi le-am tăiat apoi pentru a schimba timpul: aşa făceam în trecut de fapt şi acea primă persoană care a văzut în mine impulsivitatea a văzut bine.

Sunt impulsivă din când în când şi timpul mi-a demonstrat asta (la fel a făcut şi imaginea de mai jos!).

M-am convins de acest fapt. Spre apărarea mea, declar că impulsivitatea asta nu apare decât rar şi doar în anumite relaţii cu persoane de sex opus. :))

this is so neat...i squeeze my toothpaste from the middle so i am impulsive and the life of the party. #accurate = impulsive.

( mda, cam ca în prima imagine arată şi pasta mea de dinţi! chiar mai rău!)

O altă chestie care m-a deranjat a fost când cineva m-a acuzat de teatralitate. Nici măcar nu era un prieten. Era un fel de prieten al unui prieten… Omul în cauză a spus că nu îi place de mine că par teatrală!

Celălalt, prietenul lui şi prieten cu mine, extrem de „deştept”, a venit hop ţop şi mi-a spus! Sincer,  recunosc, m-am simţit super aiurea! Sufeream, deşi eram trecută mult de segmentul de 16-18 ani. Eram deja adultă.

În fine, am pus mâna pe telefon şi mi-am sunat prietena cea mai bună să-i povestesc ei, căutând consolare, cum că oamenii răi şi puţin mai mari decât mine {deşi era doar un singur om, iar meseria lui chiar era una de actor} spun despre mine cum că-s teatrală. Iar Marilena, zâmbind prin telefon, mi-a spus atât de frumos, tocmai din Anglia, că omul ăla are dreptate! Dar mi-a spus asta în aşa manieră încât mi s-a părut că tocmai mi s-a făcut cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată şi că nu am ştiut să-l apreciez–>deşi, în modul cel mai obiectiv, tânărul actor acuzator (cu studii la Politehnică) nu voia să mă complimenteze!

Aşa că trebuie oricum să-l corectez. Nu par teatrală, sunt teatrală!

Drama Queen !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Şi asta o pot confirma cei foarte apropiaţi mie căci atunci când povestesc o întâmplare fac un uz inimaginabil de detalii şi le-o spun de parcă se întâmplase acum 5 minute cu expresie şi gestică şi mimică aferentă. Problem is, cei care nu mă ştiu, percep greşit toată naturaleţea mea teatrală şi o dau în bălării cum că sigur sunt prefăcută sau ascund ceva.

O altă chestie, şi ultima, care mi s-a spus şi cu care însă, am picat din prima de acord e că sunt mofturoasă…la oameni! Nu fac nazuri la mâncare, nu sunt pretenţioasă în legătură cu condiţiile de trai, nu trăiesc sau am trăit în lux, nu sunt o finuţă cu pretenţii meschine, dar cumva, la oameni sunt mofturoasă şi când nu am chef de câte cineva mereu găsesc o scuză- zodiile noastre nu sunt compatibile, avem interese diferite, stăm departe unii de alţi, am nevoie de spaţiu, lucru valabil şi pe plan personal şi foarte personal…

Picky

 

De fapt, mai sus glumeam. :))

De obicei, fac asta pentru că nu vreau să mă bag pe sub pielea nimănui, îmi place să păstrez lucrurile profesionale separate de cele personale, nu îmi place să forţez relaţii, pe lângă asta sunt şi leneşă şi mai cred că fac asta şi pentru că îmbătrânesc. Adică, în mod clar, timpul trece într-o anumită direcţie şi am pierdut mult din deprinderile sociale anterioare.

Şi fac asta şi în familie. Cu oameni care mă ştiu de mică. Am o mătuşă care locuieşte la niciun kilometru de mine care la un moment dat contorizase că trecuseră fix 2 ani jumate de când nu i-am mai călcat pragul casei!  O alta a fost mai norocoasă, la ea trecuse doar un an şi vreo 9 luni! :))

Acum că le-am bifat pe toate cele 3 #complimente mai spun doar atât: la impulsivitate nu am cum să renunţ că asta apare spontan, la nervi. Nu sparg nimic, nu distrug, nu ţip, doar mă uit urât şi spun pe un ton calm unele gânduri pe care câteodată le regret apoi. Câteodată! Dacă s-ar putea cumva, aş vrea să o folosesc în scopuri utile.

Chestia cu teatralitatea e ok. Mi se potriveşte, nu vreau să renunţ la ea. Am nevoie şi la job de aşa ceva, cât despre mofturile mele legate de oameni, acolo mai am mult de lucru. Aş vrea să pot să schimba acest aspect, să fiu mai deschisă şi să acord şanse egale tuturor oamenilor noi pe care îi cunosc căci fiecare om e special în felul lui şi sunt sigură că purtăm cu toţii poveşti minunate în spatele nostru. Cheia e să ascultăm mai mult, iar eu sper să ascult mai mult pe viitor! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s