Curajul de a fi tu însuţi


Curajul de a fi tu însuţi e o carte pe care am citit-o la recomandarea unei foste profesoare de-ale mele din liceu. Cu câteva  dintre fostele mele profe sunt la „per tu” acum şi ne salutăm cu „ceau” şi oricât de ciudat mi s-ar fi părut un asemenea lucru când eram adolescentă, atunci când mi s-a întâmplat, l-am luat ca pe un fapt în sine, natural şi normal. Doar suntem colege acum.

Cât despre ce vreau să vă spun legat de această carte, nu, nu am probleme în a fi eu însămi, dar totul a pornit de la o discuţie pe care am avut-o la un moment dat cu persoana respectivă. Îmi spunea că Jacques Salomé, autorul acestei cărţi, este un autor care scrie într-o manieră diferită şi că citeşte cu mare interes tot ce a scris el. În mare, scriitura lui a ajutat-o să se relaxeze destul de mult în privinţa vieţii, în privinţa temerilor legate de sănătate şi muncă şi chiar şi legat de partea personal-afectivă sau cea religios-spirituală. Eu încă nu am găsit atât de multe răspunsuri, dar ce am găsit a reprezentat într-o oarecare măsură muzică pentru urechile mele!

Acum, sinceră să fiu, eu, deşi par extrem de liniştită, nu sunt chiar aşa. Am momente şi momente dar, în principiu, încerc să evit cumva situaţiile tensionate şi stresante şi, oricât de tare aş încerca, nu îmi reuşeşte! Adesea, lucrurile astea se întâmplă din cauza persoanelor cu care interacţionez, dar da, recunosc, e şi din vina mea, căci e vorba de reacţiile pe care le am eu raportat la diverse acţiuni. Şi, din păcate, nu mă lasă rece lucruri peste care ar trebui să trec cu cea mai mare uşurinţă.

Jacques Salomé scrie tocmai despre aceste lucruri pe care nu le putem depăşi, cele pe care nu le putem uita şi ierta şi dezvăluie efectul nociv pe care acestea le au asupra organismului şi asupra sănătăţii noastre. Nu sunt la curent cu noua medicină germană care, din câte am înţeles, e foarte la modă în prezent, dar se pare că toate bolile şi problemele noastre de sănătate de natură fizică sunt un răspuns plecând de la poveştile noastre emoţionale problematice şi nerezolvate.

Şi pentru că nu vreau să sune foarte abstract tot ce povestesc aici vă invit să citiţi câteva idei redate în această carte:

Cum provin dintr-un mediu modest, în care nimic nu mi-a fost vreodată dăruit şi unde totul trebuia cucerit, mi se pare că mereu m-am definit având ca reper greutăţile. Fiecare încercare, fiecare constrângere sau limită devenea un stimulent sau îmi deschidea calea spre o nouă rezervă de entuziasm şi de elan.

Cu toţii am fost deposedaţi de dreptul la exprimarea personală tocmai de către cei care se presupunea că trebuie să ni-l dea: părinţii noştri. Vorbind în locul nostru, dictându-ne cel mai adesea nevoile, sentimentele, comportamentele, ne-au răpit posibilitatea de a recunoaşte şi de a exprima o trăire personală.

Păstrăm în noi urmele a numeroase situaţii neîncheiate. De-a lungul vieţii, am adunat în noi rănile cauzate de violenţele, umilinţele, decepţiile şi frustrările pe care le-am suferit. Şi tocmai aceste violenţe interne întreţin, menţin deschise rănile acumulate pe parcurs şi sunt cauza suferinţelor prezente, suferinţe care uneori revin atât de brusc şi atât de violent, încât ne surprind.

(…) suntem parte activă din tot ceea ce ni se întâmplă, suntem în acelaşi timp iniţiatorii şi producătorii propriei noastre suferinţe. (…) Cel mai adesea, violenţa nu este declanşată de ceea ce face celălalt, ci de felul în care primim noi ceea ce vine de la el.

Când încercăm să îngrijim rănile deschise din noi, se declanşează un proces de reconciliere, de reintegrare profundă. Drumul către o stare mai bună, menţinerea sănătăţii pe termen lung trece prin renunţarea la resentimente, prin purificarea de sentimentele negative care ne domină, prin curăţarea „conductelor relaţionale” care sunt adesea înfundate cu situaţii neîncheiate şi cu urmele violenţelor primite în trecut.

Nu orice exprimare devine comunicare. Nu orice relaţie evoluează în ataşament. Nu orice schimb se transformă într-un angajament.

A creşte înseamnă a învăţa să te desparţi rămânând un tot.

Prin asasinarea sentimentelor prea vii din noi, ne mutilăm corpul în mod iremediabil.

De-a lungul vieţii, părăsim şi suntem părăsiţi. Trebuie să renunţăm la o bună parte din ce iubim. Pierderea pare a fi preţul pentru a creşte în viaţa. Şi totodată este sursă pentru cele mai multe dintre progresele noastre.

Dacă permit prea adesea mesajelor negative să vină spre mine, îmi pierd vitalitatea. Energiile mele sunt reţinute pentru această luptă interioară, imunitatea mea slăbeşte, devin energofag. Iubirea de sine scade şi uneori se sterilizează. Consecinţa e că mă aflu în stare de supravieţuire. Atunci devin tot mai vulnerabil la agresiuni, la boli, mă pot comporta chiar ca un partener lamentabil sau terorist pentru mine însumi. Maltratând prin pasivitate sau prin ceea ce numesc eu falsă toleranţă resursele mele fundamentale, distrug trăirea din viaţa mea şi-mi denaturez potenţialul de viaţă.

Recomand cartea! Eu am prezentat aici un anumit punct de vedere despre ea, dar puteţi găsi în paginile-i lucruri frumos redate despre sentimente şi trăiri, despre efemerul emoţiilor şi întreg procesul ce are loc atunci când acestea se transformă, precum şi despre puterea de care avem nevoie pentru a le accepta în diverse stadii de transformare. E o carte frumoasă, destinată spiritualului şi emoţionalului din noi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s