Triunghiul bermudelor banilor bărbaţilor adică….Eu la el mă refer…sau la ei! În toată această perioadă, majoritatea masculină se plânge, fără doar şi poate, că această perioadă a anului este una proastă din punct de vedere economic. E o perioadă nefastă în care ei, săracii, trebuie să cheltuiască mulţi bani pentru a sărbători femeile din viaţa lor!…

Adică eu nu prea înţeleg următoarele. De ce e cu „trebuie” şi de ce se plâng masculii de costurile cu care vin aceste zile? Dacă e să le luăm cu calm pe toate, triunghiul e format din 14 februarie aka Ziua îndrăgostiţilor, 1 martie aka Mărţişor şi 8 Martie aka Ziua femeii.

Adriana Ruz 'inspiration': Foto

De Ziua Îndrăgostiţilor cadourile se fac reciproc! Dacă mai sunt unii foarte îndrăgostiţi probabil că vor sărbători şi Dragobetele. Şi acolo cadourile se fac reciproc. Adică investiţia e din ambele părţi. Cu alte cuvinte, aceste două sărbători nu sunt un trebuie. E o chestie de comun acord. Sau nu? Ca să nu mai spun că un Valentine’s Day foarte scump nu atrage în mod neapărtat după sine o seară minunată. Lucrurile simple mi se par cele de mai bon ton! Adică o seară în 2, un film, o cină acasă, cred eu, sunt suficiente pentru a crea intimitatea necesară. 3 lalele mi-ar spune mai mult decât o pernă mare şi roşie cu un „I love you” pe ea!

Turquoise, Tulips and Bliss

Apoi, de 1 martie, cât să coste oare un mărţişor? Pe bune, fie el şi de argint (în cazul în care domnişoara e mai pretenţioasă!) nu mi se pare o sumă exorbitantă, iar eu sunt bugetară! La fel şi în cazurile mărţişoarelor handmade, modele unicat. Puteţi găsi lucruri cu mult bun gust la preţuri frumoase! La fel, un bucheţel de ghiocei sau de zambile…Au explodat cumva preţurile şi eu nu ştiu? Sora mea era studentă de un St. Valentine’s şi pentru că eram singure amândouă atunci, m-am trezit cadorisită cu un inel de argint de la ea! Cică avea bani atunci, bursa ei de studentă! :)) Îl am pe deget chiar acum în timp ce scriu această postare! 😉

May's birth flower--the Lily of the Valley. I love the fragrance of these flowers.  It is one of the first spring bouquets I bring into the house.

De 8 martie, la fel! Flori, domnilor! Nu vrem LCD-uri, plasme, maşini şi case. Vrem atenţie şi flori!Ca să nu mai spun că dacă primim atenţia de care avem nevoie, noi sărim mai cu mult drag şi fără să ne plângem să vă facem cadouri de toate zilele voastre sfinte şi nu numai! Le includem cu drag şi pe mamele voastre! 😉

Blush pink spray roses

P.S. În cazul în care, totuşi, te întâlneşti cu o domnişoară care vrea LCD-uri şi diamante, sincer, cred că meriţi pe deplin tot ce ţi se întâmplă! Meriţi să strici mulţi bani pentru că, probabil, doar asta ştii să oferi! Şi să cauţi!

sursă foto