Cam aşa suna sfatul pe care l-am primit de la cineva cu vederi largi celibatare. Mi-a spus frumos să aştept şi să văd: că toţi cei căsătoriţi vor divorţa la un moment dat şi că, printre prietenii lui, cei trecuţi puţin de 30 de ani au divorţat cam toţi deja.

Mie doar ideea în sine mi se pare urâtă de-a dreptul! E ca şi cum aş sta şi aş urmări vieţile celor de vârsta mea, urmând să mă conving că e mai bună alegerea mea de a nu mă căsători atunci când îi văd pe ei că divorţează. Am contracarat şi am spus că prietenii mei nu divorţează! Nici măcar un cuplu! Şi că poate e o altă generaţie. Evident, nu am convins şi evident că, astăzi, am avut parte de o surpriză! Am mai avut parte de încă una acum câteva săptămâni: primele două divorţuri la două colege de vârsta mea!

Nu am fost apropiată de fetele respective. Avem în comun aceeaşi vârstă, cu una am fost colegă de liceu, iar cu alta de master… Facebook-ul lor era înţesat de poze cu ele şi cu ei, fericire mare, poze superbe de la nunţi şi din concediile petrecute împreună, în familie, în doi!

Chiar mă gândeam din când în când, ce diferenţă e, ca imagine, între contul meu de facebook şi al lor. La mine, multe poze din călătorii, peisaje, ieşit în oraş cu prietenii, socializat, iar la ele poze cu nepoţi, bunici, părinţi, prânz duminical în familie, sărbători acasă, animale de companie, mese gătite… Mi se părea mai utilă maturizării varianta lor, conştientizând totuşi că eu nu mă văd aşa, deci nicio umbră cât de mică de invidie…

Acum, pur şi simplu, îmi pare foarte rău. Ştiu cât e de grea o despărţire care a contat, deci oarecum îmi pot imagina durerea pe care o poate aduce un divorţ…

Nu mă raportez la experienţele personale ale nimănui, dar mi-aş dori să nu mai divorţeze nimeni că atunci când văd cum se duc eforturile astea afective pe apa sâmbetei, mai tare mă încrâncenez în proprile mele idei despre ce înseamnă o căsătorie, căci pentru mine căsătorie= compromis, iar eu nu-s pregătită pentru aşa ceva! Nici măcar cu gândul! Pe de altă parte, mă gândesc acum că poate oamenii aceştia, atât de tineri, nu au conştientizat importanţa unui compromis şi nu au ajuns la un numitor comun de au ajuns să divorţeze…

Oricum, oameni dragi, nu mai divorţaţi! Iubiţi-vă! Pe mine mă întristează orice despărţire a unor oameni pe care i-am văzut împreună şi care mi se păreau potriviţi…

Sau, mai e o variantă:

Google Image Result for http://2.bp.blogspot.com/-EGG-aG3fsqU/UBdnjPtFulI/AAAAAAAAB7s/HU9Iqt4R9GQ/s1600/love-love-quotes-love-sayings-sayings-quotes-quote-quotations-sweet-cute-pretty-text-typo-typography-relationship-single-cheat-Favim.com-445390_large.png

Voi ştiţi mai bine pentru voi!