Lanuri de rapiţă în zi de sărbătoare!


Pentru că astăzi sărbătorim Floriile, aşadar a curs cu „La mulţi ani!” pentru Florile, Florinii şi Florentinii din vieţile noastre şi pentru că eu nu am pe nimeni în familie cu nume de floare în imediata mea apropiere

(Soră-mea e Iasmina, dar nu o sărbătorim şi nici nu prea stă pe acasă în ultima vreme: a lăsat Valea Caraşului pentru Cazanele Dunării! Nici ea nu se sărbătoreşte oricum şi i se par cam ciudate urările pe care le mai primeşte aleatoriu azi.)

…am zis că, totuşi, merită făcut ceva special astăzi! Aparat foto fain am, maşină este, colegi de drum mi-am găsit, iar la iniţiativa mea, care în sfârşit a avut efect asupra cuiva, am mers la o plimbare pe luncă şi pe dealuri ca să pozăm rapiţa care este pe val, adică este înflorită, în această perioadă. E o dorinţă mai veche a mea să-mi fac poze într-un astfel de peisaj! 🙂

Pe lângă mirosul foarte frumos şi nişte pete galbene rămase pe perechea mea preferată de jeansi, rezultatele ieşirii sunt următoarele:

142_8374 142_8343 142_8344 142_8352 142_8353 142_8354 142_8355 142_8356 142_8357
142_8365 142_8366 142_8367
142_8369 142_8370 142_8372Pentru mine, aceste lanuri de rapiţă, fields of gold, nu alta, mă ajută să mă pregătesc psihic şi emoţional pentru la vară când, sper eu extrem de intens, voi înlocui câmpurile galbene cu unele mov, adică aş cam da toată rapiţa asta superbă pe lavanda din Provence! 🙂 Să-mi fie cu iertare!

Nu uitaţi:

Life’s too short to take photos in dull places! 😉

 

2 gânduri despre “Lanuri de rapiţă în zi de sărbătoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s