Expresii care mă enervează!

Ca tot omul, am şi eu ticurile mele verbale. Sunt conştientă că sunt repetitivă, e defect profesional. Uneori exagerez: atunci când explic o chestie simplă despre mine unor prieteni, o spun de mult prea multe ori doar ca să mă asigur că au înţeles exact toate detaliile întâmplării şi cum m-am simţit în momentul respectiv. Îmi imaginez că poate fi obositor pentru unele persoane, dar am noroc că mă abţin cât de cât şi nu fac asta cu toată lumea. Din câte am observat fac aşa doar cu prietenii cei mai apropiaţi, care sunt foarte isteţi, btw! Totuşi, eu nu mă pot controla! :))

Nu am eu cel mai fin auz din lume (când eram ascultată la istorie în liceu niciodată nu auzeam ce-mi şopteau colegii atunci când urmau întrebările din recapitulare- noroc că am memorie bună şi tot luam 10) , nu am nici cea mai elevată exprimare, îmi mai scapă şi mie câte-o perlă din când în când (zilele trecute vorbeam foarte serios cu cineva şi am folosit cuvântul „apendicită” în loc de „cezariană”, deşi ştiu foarte bine ce înseamnă ambele, cumva, încă nu-mi băusem cafeaua şi purtam discuţii prea mari pentru ore prea mici!) şi de când am blog şi scriu aici am observat cât de repede se strecoară câte o literă pe unde nu trebuie sau alteori lipseşte câte-o silabă când mi-e lumea mai dragă şi tot aşa. Se pare că trebuie să fiu cu ochii-n patru la redactare atunci când scriu la modul subiectiv.

Cu toate astea, cu toate defectele pe care mi le asum, sunt câteva expresii pe care nu le suport şi pe care eu nu le-am folosit niciodată.

În primul rând, mă enervează cumplit „al meu” sau „a mea” atunci când cineva se referă la partenerul de viaţă! Mi se pare o exprimare foarte urâtă, implică posesivitate, ba chiar mai mult decât atât, mi se pare că „the better half” e încadrată la categoria obiecte. Sincer, mai impersonal decât atât nu îţi poţi descrie persoana iubită! Bănuiesc că omul are un nume, ce-ai zice dacă l-ai folosi? Poate are şi un rol în viaţa ta, un statut…dacă ai spune frumos „prietenul meu”, „soţul meu”, „logodnica mea” parcă sună altfel, nu? Vouă nu vi se pare?

Cu atât mă enervează mai mult cu cât mi s-a întâmplat de câteva ori să aud această exprimare la persoane care erau într-o relaţie cu „al meu” sau „a mea” de relativ puţin timp, zile sau săptămâni şi deja erau fericiţii posesori ai unei alte fiinţe umane!

O altă expresie care mă enervează e de fapt o urare. Şi o să mă opresc la aceasta azi că după iarăşi devin negativă şi-mi stric zenul,  dar tocmai am fost inspirată de facebook şi nu mă pot abţine. O fată şi-a schimbat poza de profil cu o nouă poză drăguţă în care parcă e mai slabă cu vreo 3 kilograme (ea spune că a dat jos 5 de când face kangoo jumps, dar mie nu-mi par atâtea). În fine, poza şi fata: drăguţe per total! Sub poză, urarea magnifică „Ţine-o tot aşa!”

Pe bune? „Ţine-o tot aşa!?”

Cât de neinspirat să fii să spui asta? Să o ţină tot aşa cum? Să nu mai piardă alte kilograme sau să „keep up the good job” şi să continue cu sportul? De fapt, aici e un caz mai aparte că puteam interpreta mesajul, dar cred că l-am văzut/auzit de nşpe mii de ori pe la diverşi săraci cu duhul într-ale vocabularului şi inspiraţiei şi nu avea nimic niciun sens. Decât să pui un comment aiurea doar ca să te afli în treabă, nu ar fi mai bine să nu?…Nu ar fi mai simplu aşa?

Să ne imaginăm aşadar.

1. O femeie naşte şi îşi pune poză cu bebeluşul pe facebook! „Ţine-o tot aşa!”

2. Poza tipică cu mireasa ţinând buchetul în mână! „Ţine-o tot aşa!”

3. Poză la grătarul de 1 Mai. „Ţine-o tot aşa!”

4. Selfie cu buze extra date cu luciu sclipicios. „Ţine-o tot aşa!”

5. Tractorist bronzat. „Ţine-o tot aşa!”

Până când s-o ţinem tot aşa?

Cu toate astea, recunosc, am un dram de apreciere pentru cei care nu uită să folosească minunata cratimă!

„Ţineo doamne no lăsa!”

:))

p.s. cred că las deschis subiectul acesta şi voi mai reveni asupra lui.