Atât de multe pagini, bloguri, cărţi, articole şi citate inspiraţionale despre fericire există, încât am momentele mele în care mă simt sufocată de marea de specialişti în a ne face fericiţi pe toţi, de parcă fericirea ar fi o stare continuă şi netulburată de nimic din afară.
Nu e un sentiment constant şi nici unul care nu poate fi denaturat printr-o simplă interacţiune, aşa cum nici nu cred că poate fi construit la cerere. Nu spun nimic nou, dar ştiţi prea bine că e vorba de lucrurile mărunte.
Aşadar, eu am fost fericită în dimineaţa asta, în timp ce citeam şi urmăream minunatele fotografii cu poveşti de pe pagina Humans of New York cu o cafea în mână, în pat, ştiind că de azi înainte, până la 1 septembrie nu va mai trebui să mă trezesc cu alarma ceasului căci, oficial, după ce ieri am muncit (pe gratis), sunt în vacanţă! Şi mă gândeam că ar trebui să punctez momentul aici!
Şi îmi mai amintesc un moment în care am fost cea mai fericită fiinţă de pe planetă pur şi simplu pentru că existam. Soare pe cer, Provence, eu pe stradă, mă întorceam de la un magazin tipic franţuzesc într-un colţ de orăşel de unde îmi cumpărasem o baghetă şi alte câteva produse de patiserie. Şi zâmbeam pe stradă de fericire, făcând lucruri banale…
Cu ajutorul Google Maps, mi-am amintit că patiseria respectivă se numea Le moulin doré!
Iar străduţa spre casă, mergând spre stânga clădirii şi apoi drept înainte, era aceasta:
O duminică frumoasă vă doresc!
Mirela's Mood 