Casa de pe canal


În cadrul cărţii care mi-a picat în mână de Georges Simenon, vorba vine „picat”, că de fapt am luat-o eu din biblioteca cea foarte personală, mai era şi o a doua parte, pe lângă Pisica, parte de sine stătătoare, cu alte personaje şi alte poveşti: Casa de pe canal.

din Biblioteca Adevărul

Şi doar ce am terminat-o şi mă gândeam să scriu repede despre ea aici că apoi, când las să treacă timpul, mi-e greu să revin la cărţile pe care le-am citit şi aşa am pe aici restanţe de vreo alte 2 cărţi citite şi nepovestite…

Aşadar, în Casa de pe canal, avem o tânără adolescentă, pe nume Edmée, rămasă orfană şi vorbitoare de limba franceză, aterizată la nişte rude de care nu fusese anterior apropiată, vorbitori de flamandă, locuitori ai casei despre care este vorba în titlu. Familia era compusă dintr-un unchi care moare fix în seara în care ea ajunge acolo deci pe el nu-l mai calculăm, de mătuşa (soţia răposatului)- o femeie blajină, ridată şi tristă şi copiii săi: verişorii mai mari, bizari ca fizionomie, puternici şi muncitori- Fred şi Jef, verişoara Mia, tot adolescentă şi ea, precum şi surorile mai micuţe, care sunt prezentate adesea ca un întreg. Şi de încă un alt unchi, frate al mamei ei care nu locuia acolo, dar care era un domn cu ţinută şi respectat în locurile respective, tutore de drept al familiei.

Edmée, la început, nu se încadrează în această familie, totul pare prea brutal pentru ea, pornind de la noua locuinţă la trăsăturile noii familii şi îşi dezvoltă un oarecare dezgust faţă de ei reuşind totuşi să se împrietenească cu Jef care începe să facă tot felul de chestii bizare pentru ea, la cererea ei. Lucru ciudat, venind din partea unei tinere orfane finuţe şi slăbuţe. Cam din punctul acesta al lecturii simţeam că va avea loc o crimă. Şi da, a avut, dar una neaşteptată, iar finalul a fost şi mai neaşteptat, deşi iniţial mă gândisem la el. Toate se întâmplă pe fundalul unor probleme băneşti ale afacerii de familie, al unei boli care pune stăpânire pe Edmée la un moment dat şi al unor impulsuri sexuale reţinute şi, drept vă spun, nici nu se întinde acţiunea pe multe pagini, semn că mi-e din ce în ce mai drag de Georges Simenon.

în 80% din pozele pe care le-am găsit cu dumnealui, era cu pipa la purtător! sursă foto: theguardian.com

Ca intensitate, ce scrie acest autor, în mini romane sau maxi nuvele, îmi aminteşte de nuvelele compatriotului nostru Slavici care mie îmi plăceau tare mult în liceu. Şi am mai citit nuvele şi short stories anul acesta, adunate în volumul lui Eugenides, dar nu mi-au plăcut nici pe jumătate atât de mult ca acestea. Deci, sper să mai găsesc câte ceva de Simenon că din câte am citit pe wiki a cam scris la viaţa lui: aproape 200 de romane, peste 150 de nuvele, scrieri autobiografice, povestiri şi diverse articole, fiind unul dintre cei mai renumiţi scriitori de origine belgiană ai secolului XX. Pe lângă asta, doar vreo 25 de filme s-au făcut din urma scrierilor lui…

Un link util şi interesant: aici!

Acum, la filme ştiu sigur că nu o să mă uit, că eu sunt omul serialelor, dar dacă o să mai am ocazia, o să-l citesc, ceea ce vă recomand şi vouă!

Meanwhile, eu mă pun să fac ala bala portocala să văd ce-mi mai pun în faţa nasului ca lectură în zilele următoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s