am un fel de stare, cum să vă zic, de nesomn şi nervozitate, nesiguranţă, stres şi nelinişte, dar pe dinăuntru.

aparent, nu am motive, deşi bănuiesc că e din cauza apropierii iminente a operaţiei pe cord a tatălui meu care încă nici măcar nu e programată.

şi staaau pe loc, în aceeaşi cameră şi, în mare, chiar nu fac nimic. scriu pe blog, ture pe facebook, mă uit la unele seriale, beau ceaiuri, citesc cărţi, fac exerciţii de aerobic şi sunt mai atentă la ce mănânc. cam aşa mi se scurge vacanţa.

de fapt, se prelinge…

aşteptând să se întâmplă o operaţie care nici măcar nu-i a mea şi pentru care încă nu avem toate datele. şi lumea (adică părinţii mei) nici nu mă ascultă să ne mişcăm mai repede şi să mergem pentru o coronografie la privat că în toată Timişoara în spitalele de stat nu mai există asemenea aparate căci s-au stricat şi le repară în 2 sau 3 luni.

am renunţat la planurile de călătorie. bine că nu am apucat să dau bani pe bilete, că în mod normal pe 18 iulie m-aş fi dus spre Franţa. am renunţat şi la şcoala de şoferi pentru a putea redirecţiona banii şi, în schimb, nu mi-am umplut timpul cu nimic pentru că nu am cu ce, iar dacă mai trebuie să aştept atâtea luni cred că o voi lua razna şi o să-mi dezvolt atacuri de panică pentru că apoi eu încep munca şi nu o să mai am timp să umblu prin spitale.

deocamdată, am încercat să mă liniştesc cu ceai de sunătoare, dar se pare că cel de tei ar fi mai potrivit, nu ştiu, mă enervează tot, medici, spitale, analize, sisteme, că visez urât noaptea şi mă mai enervează şi faptul că îmi înţeleg tatăl pentru că nici eu nu m-aş grăbi în locul lui să merg să-mi fac transplant de valvă când toată viaţa nu am avut nimic şi acum s-a ajuns aşa departe.

nicicum nu e bine.