Mai mult ca sigur aţi auzit şi voi despre Munţii Sierra Nevada sau i-aţi studiat la geografie atunci când aţi ajuns la capitolele destinate Americilor. Aşa şi eu! Ştiam că munţii respectivi sunt hăt departe, peste ditamai Oceanul Atlantic, unde nu este cale să-mi fie dat să ajung vreodată! Asta până am ajuns în Spania şi pe o căldură mare pentru luna decembrie, mi s-au oferit fix în faţa nasului, dar dintr-o maşină în drum spre Granada, munţii din imagine!

184780_10150098479219335_519510_n

Acum, recunosc, mirarea mi-a fost mare căci ştiam că eram aproape de mare, nu de munte, iar trandafirii înfloriţi din parcuri şi palmierii verzi şi veseli nu dădeau semne cum că ar fi atât de aproape de zăpadă! Evident, am întrebat colegii de drum cum se numesc munţii superbi din zare. Oameni mi-au spus că-s Sierra Nevada! Iniţial, am crezut că nu am auzit bine şi am mai întrebat încă o dată ca să mi se repete fix acelaşi lucru. Ajunsă acasă am căutat informaţii mai concludente pe internet, încă neîncrezătoare în cunoştinţele geografice ale prietenilor mei şi, surpriză, era adevărat ce mi s-a spus!

Sunt într-adevăr Sierra Nevada, varianta spaniolă, situaţi de-a lungul provinciilor Granada şi Almeria. Mai mult decât atât, aceşti munţi deţin cel mai înalt vârf al Spaniei Continentale: Mulhacén (3.478m) precum şi cel mai sudic resort de ski european fiind o destinaţie turistică destul de cunoscută, la poalele lor regăsindu-se vestitul oraş Granada!

184249_10150098483634335_2908244_n

Nu am ajuns foarte, foarte aproape de ei pentru că destinaţia noastră aşa cum arată şi indicatorul era Pinos Puente care era de fapt un centru comercial veritabil, iar noi ne-am dus la shopping! Am şi acum mănuşile pe care mi le-am cumpărat de acolo!184249_10150098483649335_5882996_n

Ca un fapt neoficial şi pescuit din cele auzite de la localnicii din această zonă, se pare că tendinţele suicidare ale populaţiei respective sunt în creştere, mulţi ajungând să-şi pună capăt zilelor fără un motiv anume. Lumea crede că tocmai această combinaţie de mare-munte pe o distanţă relativ mică în kilometri, precum şi presiunea atomsferică extrem de schimbătoare au un rol mare în a dezechilibra emoţii şi a da peste cap (la propriu!) afectele locuitorilor. Mit sau nu, îl dau mai departe, mirându-mă ca de fiecare dată de cât de meteosensibili sunt oamenii de fapt şi de cât de mult ne afectează lucruri din exterior fără voia noastră.

Cât să vă faceţi o idee, priviţi unde sunt Sierra Nevada spanioli pe hartă:

Ca o întâmplare,  închei spunându-vă că prietena mea care locuieşte acolo m-a vizitat chiar azi, urmând să-i reîntorc vizita în această seara, de altfel ne cam petrecem împreună serile de vară în ultimul timp! 🙂 Şi acest articol era un draft de mai multă vreme de care uitasem până acum!