Uneori, când am un chef foarte mare de scris, mă pun şi torn vrute şi nevrute aici şi sunt şi mândră de textul meu. Nu durează mai mult de un click distanţă şi cumva reuşesc să pierd ce am scris căci, în efuziunile astea fără de oprire, mă ia valul şi uit să-mi salvez ciorna, adică draftul! De fapt, ce vreau să vă spun!?  E despre cum am pierdut, după ce am scris mai mult de trei sfert din el, un articol frumos despre o grădină zoologică, articol promis acum câteva zile în urmă!

Şi există un bai! Inspiraţia respectivă după o asemenea mişcare devine dead, gone and buried! Rămân eu cu frustrarea, aşteptând cheful şi inspiraţia următoare.