La loc important, la mine-n dormitor, stă paşaportul! E la vedere, pe un raft şi din orice colţ al încăperii m-aş afla îl pot zări cu uşurinţă! Mi-am format un fel de superstiţie: e bine să stea la vedere şi să-l văd cât mai des că poate aşa, la un moment dat, îl voi folosi să călătoresc cât mai departe.
Ieri am primit un telefon în care mi s-a spus să fiu gata la o anumită oră că mergem la sârbi! Dinari aveam deja, rămaşi de când am fost la Belgrad, deci erau perfecţi pentru un eventual shopping la vecini.
Am trecut prin vama Naidăş, care e fooaarte aproape şi prin care nu am trecut niciodată, şi cred că în 20 de minute eram deja pe teritoriu slav. Evident, mi-am folosit paşaportul! Dar doar aşa, de sanchi, puteam trece vama şi cu buletinul!
Am ajuns în frumosul orăşel Bela Crkva (Biserica Albă), parte a districtului Banatul de Sud aparţinând Voivodinei, Banatul sârbesc aşadar! Sârbeşte nu ştim, dar ne-am făcut înţelese, căci eram patru femei. Ba chiar uneia dintre noi i s-a cerut numărul de telefon, iar când a spus că-i măritată, i s-a răspuns în dialect bănăţean: „Bată-ce focu!”
Nu am stat să facem multe poze prin oraş pentru că destinaţia noastră finală aveau să fie lacurile de aici, la doar câteva sute de metri de centrul oraşului. Aşa se face că ne-am dus fix la cel mai mare, Glavno Jezero, şi am stat pe o terasă plină de platani, sorbind răcoritoare şi admirând priveliştea:
…
Epilog?
Azi e duminică, la mine plouă, iar mâine trebuie să mă trezesc la 6 a.m.!
Mirela's Mood 