Nu-mi place să fiu compătimită!


Da, nu-mi place să fiu compătimită când vine vorba de aspectul profesional, mai ales atunci când eu nu cer asta şi în special când nici măcar nu deschid acest subiect! Ştiam care sunt salariile în învăţământ înainte să intru în sistem şi totuşi am făcut-o! Asta spune ceva despre mine, nu?

Zice următoarele: ce fac, fac cu pasiune, şi nu pentru bani.

Sunt omul care de abia aşteaptă începutul unei săptămâni! Pentru mine ziua de luni nu e niciodată o corvoadă ceea ce e un lucru mare, sincer acum, câţi oameni se pot lăuda cu asta? În sensul în care eu mă trezeam luni, la 6 a.m. şi de la trezire şi până la locul de muncă făceam 2 ore jumate: nici măcar asta nu mă demotiva!

Apoi, la o adică, nu desconsider şansa unei reorientări profesionale! Ba chiar cochetez cu ideea asta, atâta timp cât voi găsi un job care să mă motiveze şi care să mă facă să-mi doresc cu nerăbdare momentul acela de „luni dimineaţa”!

Eu nu am un şef care să-mi facă zile fripte (for that matter, nu am avut niciodată!), nu pot pricepe şi nu-mi pot imagina cum e să ţipe un superior la mine, nu m-am simţit blazată la locul de muncă, nu am făcut chestii automate, nu m-am simţit niciodată plictisită muncind! Dacă cineva câştigă de 2 ori mai mult ca mine, dar trece prin toate chestiile de mai sus, sincer, nu vreau să fiu în locul lui/ei pentru că nu totul este despre bani şi îmi pare rău pentru oamenii care gândesc aşa.

Culmea, categoria celor menţionaţi mai sus e prima care compătimeşte, deşi nu le cere nimeni părerea! 😐

Prikbordfoto's
pinky royal ass! for a good reason! via weheartit.com

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s