O zi lungă, oameni buni!

Am avut o zi atât de lungă şi de plină astăzi încât,  la final, pot aduna drumuri înspre şi dinspre 6 localităţi, cu aşteptări, hârtii, nervi extenuaţi şi, da, s-a lăsat şi cu nişte lacrimi şi un ton mai ridicat.

Ce urăsc cel mai tare pe lumea asta este că depindem unii de alţii. Nicio acţiune a noastră nu e solitară. Orice facem sau orice intenţionăm a face influenţează imediata noastră apropiere, lucru valabil şi din sensul opus. Mai nasol e atunci când ne trebuie urgent ceva şi avem nevoie de acordul unuia sau al altuia, deşi noi ne-am făcut treaba la timp şi încă bine!

Da, depindem de alţi oameni şi, culmea, nici mie nu-mi vine să cred, rândurile astea-s scrise de mine, o tânără fără obligaţii.

Am apucat azi, trezită de la 6 fiind, să depun documentele la bancă pentru un împrumut necesar operaţiei tatălui meu. Am avut nevoie să găsesc contabila (care era în concediu), apoi directoarea şcolii în care lucrez (care era plecată la vreo 100 de km depărtare), apoi aveam nevoie de nişte facturi online, iar băieţii de la cablu şi net trebuiau să sosească în timp util să-mi repare mufa de la net (nu făcuseră asta cu o zi înainte când i-am apelat!). Mai aveam nevoie de reîntors dintr-o altă localitate (unde am dat peste directoare) spre casă: am reuşit căci şoferul a decis de la sine putere că mă duce până acasă şi nu face cu mine doar 20 de km din cei indicaţi aşa cum i s-a impus.

Acasă, am listat facturi, aveam actele semnate, practic aveam totul şi era 16.10, timp în care m-am gândit că, printr-un ultim efort, deşi în localităţi diferite, ajung la bancă căci se închidea la 17.30. Şi am ajuns, întâi la tipografie, să mai listez câteva hârtii (am ajuns cu jumătate de ora închiderii), şi mai apoi la bancă (tot cu jumătate de oră înainte de închidere). Am semnat, mi s-au trimis datele şi surpriză colosală!!! Şi pentru mine, şi pentru tanti de la bancă! Mi-a fost aprobat automat împrumutul bancar, fără alte telefoane, fără alte întrebări şi confirmări.

Aşadar, un fel de mică victorie căci într-o zi le-am făcut pe astea toate şi acum am deja banii în cont! 🙂

Meanwhile, că aşa e în poveşti, m-am întâlnit cu o prietenă şi am fost la cumpărături cu ea, am şi vizitat-o scurt, am izbucnit în lacrimi taman în faţa fostului meu director din perioada liceului (foame, stres, nervi, toată lumea trage de mine!), că omul în neştiinţa lui, a început să-mi pună nişte întrebări şi dacă cei mai apropiaţi mă ştiu şi nu am treabă cu ei, iată că atunci când m-a întrebat un om din exterior am clacat emoţional.

De mulţumit, le-aş mulţumi oamenilor mărunţi care m-au ajutat fără să cer asta: şoferul a decis singur că mă duce până acasă, fata de la tipografie a fost foarte eficientă şi deşi nu avea să-mi dea rest de la 50 ron, m-a servit chiar şi aşa, urmând să-i duc banii apoi (tot la iniţiativa ei), iar verişorul meu primar, în urma unui apel, a reuşit să facă ture cu mine prin oraş încât să mă încadrez în timp (deşi avea şi el treburile lui). Bine, toate demersurile mele au depins de mai mulţi oameni, dar cei de mai sus au făcut-o sincer şi din inimă şi din propria iniţiativă şi lucrurile astea se simt altfel. 🙂

Acum, cu recunoştinţă maximă, mai spun un lucru. Mă cam plângeam eu de oamenii naşpa din viaţa mea la un moment dat pe aici, dar zău că sunt naivă, sunt atât de mulţi oameni buni de fapt, prin gesturile lor simple, încât simt azi că trebuie să-mi reorganizez perspectivele generale cu şi despre lume!

Încheind frumos, recunosc că defilez cu optimism spre  zilele următoare, eu- pesimista de zi cu zi-, şi ştiu, deep down (convinsă de numa’, numa’), că totul va fi bine!

Să ne auzim cu veşti frumoase!