Mi-a fost operat astazi tatal. Am trecut prin toate starile posibile si imposibile, iar la final de zi,dupa ore lungi si emotionante, stiu atat: in prezent e la terapie intensiva si mai mult ca sigur nu voi avea acces la el pana duminica. Am indraznit sa sun la reanimare sa intreb despre el si am aflat acum cateva minute ca e treaz, constient si stabil. Operatia a durat 4 ore (care s-au simtit ca 24) si nu a prezentat complicatii.

De astazi inainte si pana la 100 de ani, inima lui va functiona si va avea batai regulate cu ajutorul unei noi valve mecanice.

Iar mie, desi l-am vazut azi-dimineata si am stat de vorba cu el inainte de operatie, mi-e dor de el. Nici cand am fost plecata in Franta 6 luni, nici cand am fost studenta si ajungeam acasa din an in Pasti (la propriu!) nu mi-a fost atat de dor de el ca acum…

De abia astept sa il vad!