stimă de sine vs. infatuare


Bun, intru şi în acest subiect căci nu mi-a dat pace deloc în această săptămână. Când vorbesc despre stimă de sine, o voi face la modul general şi personal, cât despre infatuare…ei bine, o să mă raportez la o persoană cu care am intrat pe un teren sensibil zilele acestea.

La un moment dat, o inspectoare, după ce m-a evaluat şi felicitat, a început să-mi povestească (satisfăcută de performanţa mea la clasă) că ea este foarte dezamăgită de tineri, nu pentru că nu ar fi suficient de isteţi sau de bine pregătiţi, ci pentru că efectiv nu au încredere în ei, nivelul lor de stimă de sine fiind undeva sub nivelul mării.

Adevărat, doamna respectivă putea să fie foaaarte intimidantă, iar eu am convins-o prin felul meu de a fi că pe mine nu a reuşit să mă timoreze, drept urmare totul a fost ok la toate cele 8 ore în care m-a asistat. Evident, acesta era punctul de vedere al observatorului.

Punctul de vedere al examinatului era altul: mă panicasem cumplit de când am ştiut cine urma să vină să mă observe, iar colegii nu m-au ajutat prea mult căci deja începuseră să mă consoleze în legătură cu asta cu câteva săptămâni bune înainte.

Ştiam care sunt abilităţile mele de comunicare, ştiam că nu stau chiar rău (ca să fiu modestă!) la capitolul limbi moderne şi mai ştiam că am vocaţie şi că îmi place ce fac şi că oricum aveam în spate destule experienţe variate până în acel moment. Cu toate acestea, stima mea de sine şi încrederea pluteau pe undeva departe, uitate probabil în urma mea prin Franţa.

Nu a fost din seria „fake it until you make it!”, ci cumva, nu ştiu cum, în dimineaţa primei zile de inspecţii m-am calmat automat din momentul în care am văzut-o şi nu am mai avut niciun dram de emoţie.

Ce îmi reproşez însă, e faptul că nu reuşesc să am suficient de multă încredere în mine când ştiu obiectiv vorbind ce pot să fac din punct de vedere profesional. Chestia asta rămâne în continuare o problemă

Nice quote about positism and self-estime

Infatuatul cu care am avut de furcă e cel mai bun din tot ce există pe pământ. Varianta lui e aia corectă de fiecare dată. El e mega inteligent şi mega expert…în orice! Nu contează că nu a reuşit să-şi găsească până acum un loc de muncă în domeniul lui şi că a susţinut două examene de titularizare neajungând însă profesor nici acum. Nici nu mai contează că lucrează în prezent la o firmă no name care nu ştiu exact ce face. Firma lui (deşi nu se încadrează în domeniul pe care şi l-ar fi dorit el) e cea mai serioasă! Tu lucrezi la o firmă de renume internaţionl? Eşti varză! Ăia oricum au angajat în masă (nu contează că oamenii acum îşi formează echipa la noul sediu), iar el ştie mai bine cum stau lucrurile din afară că deţine informaţii de la x şi y, prieteni de-ai lui care nu au trecut procesul de selecţie şi testare pentru compania respectivă şi deci nu-i bună! Dar dacă-l treceau, evident, era cea mai bună de pe faţa pământului! Pentru că da, nu-i aşa, erau ei acolo!

Până una alta, vă amintiţi proverbul cu vulpea şi strugurii?

Listen up, fives: A TEN is speaking.

Hm! Nu vreţi să ştiţi cât de tare m-am enervat. Şi cum nervii mei cedau rapid, cu atât păream mai calmă la exterior (poate că totuşi I can fake it until I make it after all!) şi i-am spus ce îşi dorea să audă: locul lui de muncă e genial, ce face el e de o necesitate primordială pentru omenire, iar el este the one and only! Evident, băiatul s-a simţit! S-a supărat. Că el are o părere şi şi-o spune. Iar eu, diplomată şi gentilă, i-am amintit că nu au existat defel momente în discuţia noastră în care să-i cer opinia în vreun fel sau altul! Despre orice!

maybe you should stop being conceited bitch and get over yourself, then maybe people would actually like you.

Precum ştiţi şi voi, stima de sine e un lucru bun, infatuarea e unul rău. Nu le încurcaţi şi, vă rog, oricât de multă încredere aţi avea în voi, nu picaţi în cealaltă extremă. Oricum, am impresia că infatuarea asta e şi semn de proastă educaţie (deşi mama individului e învăţătoare şi a educat atâtea generaţii a dat fail pe plan personal, se pare că…)

Nivelul de stimă de sine nu e unul constant. Are o grămadă de variabile. Da, şi el ţine de educaţia primită acasă, de încurajările din copilărie oferite din partea adulţilor, de personalitate, de situaţia în care suntem puşi. Şi stima asta merge mână-n mână cu încrederea.

Oricât de intimidantă v-ar părea o persoană, să ştiţi că la fel de uşor puteţi să fiţi voi cei ce intimidează. Lucru probat şi experimentat de mine, total neintenţionat! Nu sunt o persoană avizată pentru a da astfel de sfaturi, am şi eu fricile mele şi variaţii constante ale nivelului de self-estime, dar am fost de la fel de multe ori în ambele tabere în diverse contexte şi poate că rândurile astea vor ajuta vreodată pe cineva.

E mai bine dincolo, în tabăra celor care par mai puternici evident, dar emoţiile sunt de fiecare dată prezente. La toţi! Cât suntem oameni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s