După cum spuneam, în acest weekend aveam programată o ieşire prin piaţa de vechituri din Timişoara, numită Flavia! Zis şi făcut! Doar că eu am început de sâmbătă cu mersul prin magazine second-hand, şi nu din iniţiativa mea!
Personal, am mai purtat haine second, dar toate erau, fie primite cadou, fie cumpărate de alţii pentru mine. Eu nu am răbdare la cumpărături la mall sau prin magazine, deci vă puteţi imagina ce-ar însemna pentru mine să mă ducă cineva la second la căutat haine prin grămadă…Dar fata cu care am fost m-a dus unde trebuie!
Am poposit într-un magazin second de prin Modern (cartier în Timişoara) cu haine frumos aranjate pe umeraşe şi aşa se face că am lăsat acolo 80 ron! :)))) Neplanificat, dar mă cam luase valul! Şi m-am oprit căci văzusem doar o parte din magazin şi deja pusesem ochii pe mult prea multe chestii! Ce-am luat de acolo? Un sacou negru H&M într-o stare impecabilă, o bluză (tot neagră) vaporoasă care se aseamănă unui cardigan şi două rochiţe tip cămaşă, una era H&M, cealaltă ceva firmă italiană.
După ce am stricat atâţia bani (hihi- deşi nu-s mulţi, şi au fost daţi pe 4 chestii foarte mişto!) mă gândeam că sigur nu mă voi mai întinde şi în Piaţa Flavia! Daaar, sunt atât de multe chestii acolo, încât nu mă puteam opri…din nou!
Puteam să stric milioane şi vorbesc serios! Am văzut foarte multe haine care mi-au plăcut şi toate mi se potriveau ca mărime, dar m-am limitat cumva doar la…un top din dantelă, două tricouri (Pimkie, C&A) ca pe final să mai adaug o rochie de toamnă, albastră navy cu mânecă lungă (H&M) şi o alta, combinaţie de alb cu albastru de la Ralph Lauren. Rochia de la Ralph Lauren a costat 5 lei. :)))) Am mai luat şi nişte draperii că unde stau în chirie acum, deşi sunt la parter, nu aveam decât perdele şi se cam vedea tot, iar eu sunt cam pudică! Problem solved!
Deci, trăgând linie peste acest weekend, am aşa: draperii, un top, 2 tricouri, un sacou, o bluză, 2 rochii cămaşă, 2 rochii de toamnă la un preţ total de 140 lei. Ar veni 10 articole la preţ de 14 ron fiecare.
Intrarea în Piaţă e cu taxă: 5 lei, există şi loc de parcare- tot cu taxă. În rest, multă, multă lume şi mulţi ţigănuşi de ţipă să-ţi înfunde urechile, nu alta, cu ofertele lor la tot felul de chestii! Cam asta a fost singura chestie care m-a enervat acolo că în rest I had my share of fun! Mai merg! 😀
Ma intereseaza perdele de bucatarie pt trei geamuri daca aveti..multumesc!
Din pacate si eu am fost un simplu cumparator. Nu comercializez nimic in piata respectiva.