La noul loc de muncă, eu am ajuns un fel de personaj mereu dispus să meargă la teatru în fiecare seară pentru că altfel nu-mi pot explica felul în care mereu colege care nu pot ajunge în ultimul minut la câte-o piesă vin la mine cu biletele şi mi le fac cadou! Aşa se face că joi seara am ajuns la un nou spectacol pe bază de invitaţia. Şi nu am primit doar un bilet ca data trecută, ci două, astfel încât nu am mai mers singură, ci alături de o altă colegă care mi-e dragă şi despre care lumea crede că suntem rude la serviciu.
Nu ştiam ce urmează să văd, nu ştiam cât durează şi nici dacă-mi va plăcea sau nu, şi totuşi, eu tot am mers doar ca să am şansa acum să vă pot spune că cele două ore ale piesei au fost, de departe, cele mai frumoase ore din viaţa mea din ultimele luni!
Am mai fost până acum la 3 piese ale Teatrului Naţional din Timişoara (Maria de Buenos Aires, O scrisoare pierdută şi Piaţa Roosevelt) şi la fiecare în parte au fost bucăţi mai mari sau bucăţele care mi-au plăcut sau care nu, dar de data asta, mi-a plăcut enorm de mult piesa în ansamblul ei! Aveam nevoie de o astfel de poveste, de o iubire transpusă de-a lungul secolelor, de costumaţii deosebite şi de o diversitate a decorurilor ca cea întâlnită în acest spectacol!
Am citit câteva recenzii superbe ale piesei imediat după ce m-am întors de la teatru astfel încât ceea ce aş putea spune eu acum pare lipsit de profunzime.
Eu doar vă fac o recomandare caldă şi din toată inima spunându-vă că numărul corelaţiilor pe care le puteţi face cu mituri, momente, cărţi citite şi chiar experienţe personale este unul nelimitat! Creierul meu nu înceta să facă tot felul de conexiuni în timpul piesei astfel încât, cumva, nu am reuşit să cuprind aşa cum trebuie totul: simt că am pierdut detalii, că aş mai avea ce vedea, ce interpreta prin filtrul gândurilor, că aş putea să mai văd decorurile toate încă o dată, că aş putea să fiu mai atentă la toate replicile, că merită şi că trebuie chiar să mai văd din nou şi din nou piesa. Evident, mai simt şi că ar trebui să citesc cartea omonimă a lui Liviu Rebreanu după care a fost adaptată piesa. Şi mai am un gând care nu-mi dă pace…aş mai vrea să văd spectacole regizate de Alexander Hausvater şi roluri interpretate de Mara Opriş (femeia în negru) pentru că ceea ce a făcut ea pe scenă a fost la superlativ and beyond!
Mai multe detalii despre piesă aici!
Mirela's Mood 