sunt femeie, deci aş putea da vina şi pe asta, dar știm cu toţii că partea cu răzgânditul nu tine doar/de sexe iar eu, nu ştiu cum fac, dar când mă răzgândesc o fac foarte bine şi foarte tare încât reușesc să supăr cel puţin câte 2 oameni din viata mea. mai mult sau mai puțin.

vinerea trecută mi-am pregătit bagajele ca să merg acasă. ba mai mult, le-am cărat după mine toată ziua la locul de muncă şi am stat cu ele sub masa de la birou.

când s-a încheiat programul, la ora 6 seara fix, de fapt când m-am ridicat de pe scaun, de dragul acurateții rememorării, eu m-am răzgândit şi am hotărât că nu mai merg. evident, asta nu e tot!

pentru că exista şansă să mă răzgândesc din nou şi să vreau să merg acasă la un moment dat din parcursul serii şi să nu îmi mai prind la timp mijlocul de transport necesar deplasării, m-am urcat totuşi în tramvaiul care ducea spre gară cu gândul că poate aşa îmi revin.

nu mi-am revenit. m-am dat jos la o staţie oarecare, deşi nici nu ştiam exact unde eram,  şi mi-am plimbat paşii pe jos cu bagajele după mine (din nou!) până am ajuns de unde am plecat de dimineaţă. oriunde altundeva, doar nu acasă, după cum deja aţi înţeles.

consecinţele au fost mari: am ratat sarmalele şi multe, multe prăjituri şi cozonaci pentru că de Sf. Mihail şi Gavril la mine acasă era „praznic” (o chestie specifică zonei în care m-am născut) şi mi-am supărat familia.