De dincolo de mări şi ţări, nori, oceane şi câmpii, poveştile de pe blogurile altor oameni par, de fiecare dată, muuult mai interesante decât aş putea eu vreodată să redau întâmplările mele româneşti.
Mai arunc un ochi pe blogul cuiva care locuieşte în Belgia, ba în State, ba în Spania sau la Paris şi tare mi se mai pare că acei oameni au ce scrie mereu. Inspiraţia le stă sub nas zi de zi, de la un pas la celălalt, dintr-un colţ în altul.
Desigur, şi eu am locuit în Provence o vreme. Şi da, începusem un blog care nu avea însă niciun articol căci am renunţat chiar în secunda doi. Eram prea ocupată să trăiesc acolo. Uneori mi-a părut rău că nu mi-am dus gestul până la capăt, dar scuza mea cea mare e totuşi conexiunea la internet defectuoasă a naţiunii franceze.
Apoi, când eram acasă la Oraviţa, îmi spuneam că „ah, dac-aş locui din nou în Timişoara, aş avea atât de multe lucruri de văzut şi de povestit!…”
Locuiesc în Timişoara acum, dar poveştile mele s-au rărit. Evident, aş putea povesti despre bătrânii care se împing prin tramvaie, despre viaţa corporatistă, despre cum dau bani pe apă, despre relaţia mea dezastruoasă cu mâncarea sau despre vizite la mall, dar despre toate astea vreau să tac. Că aşa-i stă bine omului uneori…să mai şi tacă!
Şi totuşi mă bucur că unii îşi scriu povestea cu regularitate şi frumuseţe, iar eu am ce citi când sunt răcită şi stau închisă. Apreciez şi vă mulţumesc! 🙂
Mirela's Mood 