Ce poți face în decembrie, de sărbători, într-un oraş micuţ, altceva în afară de a vizita rude şi de a sta cu familia? Mai nimic, de fapt…până când una din fostele colege de clasă din liceu a avut inițiativa unei întâlniri cu toţi colegi din perioada respectivă.
S-a format un grup pe facebook, lumea a primit cu mult entuziasm propunerea, s-a discutat intens (atât de intens încât mi-am setat pe silent toate notificările de la conversaţia respectivă şi o verific din când în când ca să văd ce s-a mai spus sau stabilit) şi s-a ajuns la un fel de compromis, cu două întâlniri în loc de una, pe 26 şi pe 29.
Acum, eu una credeam că nu o să vină prea multă lume şi că e doar aşa, multă vorbă de complezenţă, daaaar, surprinsă plăcut de această dată, trebuie să recunosc că lumea s-a ţinut de cuvânt şi chiar s-a prezentat la apel. Ce-i drept, deşi unii au fost pe 26, iar alţii vor veni pe 29, ne-am adunat destui cu ocazia acestui preambul al întâlnirii de zece ani care va avea loc în finele lui 2016…
Cum au trecut anii peste noi? Pe nesimţite. Şi deşi unii au arătat poze cu odoarele lor de pe telefoane, iar alţii sunt(em) single şi „fără perspective” (nu-mi aparţine mie expresia), tot ăia suntem de fapt. Poate mai maturi, mai graşi sau mai slabi şi cu diverse experienţe profesionale, dar cumva legaţi de acei patru ani care mie una, sinceră să fiu, nu mi-au prea plăcut.
M-am bucurat mult că am văzut anumite persoane şi aici mă refer la colegii din clasă cu care am fost şi la facultate. Cu doi dintre ei am fost şi în aceeaşi grupă. Şi cumva, deşi toată lumea a vorbit cu toată lumea, pe final aşa, s-au reorganizat bisericuţele din liceu, ceea ce, dacă mă întrebaţi, e perfect normal! Adică e destul de clar că oricât ai forţa o conversaţie, până la urmă te pui şi stai mai mult de vorbă cu oamenii cu care făceai asta şi în trecut.
M-am simţit neaşteptat de bine, am avut colegi faini, tocilari aşa ca mine, şi cuminţi, bineînţeles! O să merg şi pe 29 să-i întâlnesc şi pe ceilalţi care vor mai veni! 🙂
Mirela's Mood 