Atât de bine mi-a prins ieşirea de Revelion din ţară şi atât de tare mi-a încărcat bateriile încât nici Crăciunul meu letargic în care nu m-am sinchisit să mă ridic din pat deloc nu a făcut-o!
Nu-mi trebuie mult să fiu fericită, lăsaţi-mă să mă plimb pe străzile unui oraş european şi mi-e suficient. Dacă e să fie cineva cu mine, cu atât mai bine:
Fără să mă fi îndoit vreodată de asta, spun din nou că orice ieşire a mea din ţară e un fel de breathe of fresh air la propriu şi la figurat. Şi o să vă povestesc cât de încântată-s mereu când ajung în ţări civilizate în care nu se fumează deloc în baruri, cluburi, cafenele, restaurante, you name it!…Aştept cu nerăbdare să vină ziua respectivă şi la noi pentru că partea aceasta chiar face diferenţa pentru mine!
Am rămas profund impresionată de frumuseţea capitalei maghiare şi cu gândul de reîntoarcere pe o vreme cu grade în plus ca să o văd mai pe îndelete. Pentru că mai trecusem anterior de 2 ori prin ea şi niciodată nu m-am oprit din drum şi pentru că merită!
Rezoluţiile pentru acest an încă nu-s pe nicio listă, ba mai mult, nici în capul meu nu-s aranjate căci acolo e plin de Budapesta acum şi de amintiri cu prieteni.
Am trecut sober în 2015, fără lenjerie roşie pe mine şi cred că şi fără bani în buzunar. M-am ţinut de mână cu o prietenă în timp ce am fost înecaţi, ca grup, de toată mulţimea adunată în centrul Pestei, în aglomeraţie, larmă şi cu francezi tupeişti în jurul nostru! Am văzut niscaiva artificii, înghesuiţi până la pierderea echilibrului, dar dată fiind situaţia eu am râs! Din tot sufletul am râs la trecerea dintre ani şi deşi nu cred că asta are ceva a face cu felul în care se va derula tot anul curent, mă bucur că finele unui an greu m-a surprins aşa.
Voi reveni cu poze din Budapesta cât de curând, când le voi descărca şi când voi avea timp, aşa cum sunt ele, făcute de pe telefon, dar cu tot dragul.
Şi notez aici ce am învăţat până nu uit:
Boldog Új Évet, oameni buni! 🙂